Șerban Huidu, condamnat la închisoare cu suspendare

397
1
Șerban Huidu, condamnat  la închisoare cu suspendare - huidu-1340976683.jpg
Magistrații brașoveni au decis, vineri, condamnarea la 2 ani și 6 luni cu suspendare în cazul realizatorului TV Șerban Huidu. Acesta este acuzat de ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morți, produs anul trecut pe DN 1. Procurorii au cerut închisoare cu suspendare, iar avocații lui Huidu au fost de acord.

Huidu trebuie, de asemenea, să restituie mașina deteriorată în accident și să plătească 300 de lei cheltuieli de judecată. Sentința nu este definitivă. Se poate face recurs în 10 zile.

Pentru omor din culpă, Șerban Huidu risca o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare.

Tragedia a avut loc pe 16 octombrie, anul trecut, la Timișul de Sus. Ștefan Huidu conducea un jeep. Potrivit anchetatorilor, din cauza vitezei el a intrat pe contrasens, în momentul în care făcea o depășire neregulamentară, și a lovit un Logan. În urma impactului, cei trei ocupanți ai Daciei au murit.

Procurorii l-au trimis în judecată pe Huidu pe 16 mai 2012.

Expertizele tehnice au demonstrat că fostul realizator TV avea 87 km/h, iar viteza maximă în acea zonă era de 50 km/h. Deși vehiculul lovit de Huidu circula cu 40 km/h, nu a putut evita impactul.

În urma măsurătorilor, s-a sta-bilit că, deși carosabilul era ud, mașina lui Huidu putea frâna. Acesta a recunoscut că în mo-mentul depășirii s-a uitat în altă parte, dar susține că nu a pierdut drumul din câmpul vizual.

La primul termen al procesului de la Judecătoria Brașov, Huidu a recunoscut că e vinovat.

Comentează știrea

hmm
30 iunie 2012
poza

Bine bine, dar alta poza n-ati gasit?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.769 secunde