Rihanna: "Încă îl iubesc pe Chris Brown"

412
1
Rihanna:
În cadrul unui interviu cu celebra Oprah, Rihanna a făcut câteva mărturisiri la care nimeni nu se mai aștepta. Pentru prima dată după aproape trei ani de când a fost snopită în bătaie de Chris Brown, solista recunoaște că nu a încetat nicio clipă să-l iubească.

"Ne-am străduit să redevenim prieteni și acum suntem, din nou, foarte, foarte apropiați. Ne iubim și probabil o să ne iubim pentru totdeauna. Nu suntem însă împreună. El are o relație, eu sunt singură, dar am menținut o relație de prietenie chiar din momentul în care am anulat ordinul de restricție împotriva lui. Am lucrat mult ca să consolidăm această relație de prietenie", a spus ea.

"Ne-am întâlnit de curând la St. Tropez, la petrecerea unor prieteni comuni, pe un yacht. A fost foarte ciudat pentru că încă îl iubesc. Mi-a fost foarte greu să mă prefac și să arăt că nu mă interesează persoana lui și prezența lui acolo, dar nu am reușit. Cred că alături de el am trăit o poveste de iubire adevărată. Da, este iubirea vieții mele", a mai declarat Rihanna, cu ochii în lacrimi. 


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
1 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 24 Martie 2012
Stire din Monden : Rihanna are o idilă cu Ashton Kutcher
Pagina a fost generata in 0.2512 secunde