Mandinga, primul test la Eurovision

682
Mandinga, primul test  la Eurovision - mandinga2-1337518721.jpg
Trupa Mandinga, care reprezintă România la ediția de anul acesta a concursului Eurovision, ce are loc la Baku, în Azerbaidjan, va urca pe scenă cu instrumente create de artiștii Alexandru Ghilduș și Costel Chitea, în timp ce ținutele solistei sunt semnate de Maria Lucia Hohan.

Șeful delegației României la Eurovision, Dan Manoliu, a declarat că solista formației, Elena, va avea două ținute, una pentru semifinală și una pentru finala Eurovision 2012 România, iar aceste rochii sunt atât de frumoase încât cei din echipă nu știu în ce ordine să le aleagă. "Important este să treci de semifinală, că după aia poți să și câștigi", a spus Dan Manoliu.

Compozitorul piesei "Zaleilah", Costi Ioniță, a declarat că a compus melodia pentru trupa Mandinga și nu neapărat pentru concursul Eurovision. Trupa Mandinga lucrează pentru Eurovision 2012 cu Anze ©krube, un coregraf care pregătește show-urile unor artiști precum Jennifer Lopez și Beyonce.

Mandinga va participa cu numărul 6 în prima semifinală Eurovision 2012, mâine, la Baku, în Azerbaidjan. Trupa a cerut ajutorul fanilor pe contul de Facebook.

"PASUL 1: Verificați ce rude, prieteni sau cunoștințe aveți în străinătate;

PASUL 2: Îi convingeți ca pe 22 mai să urmărească prima semi-finală Eurovision Song Contest la Televiziunea Națională din țara în care se află;

PASUL 3 (și cel mai important): Obligatoriu TREBUIE să voteze MANDINGA! Numai cu ajutorul lor putem ajunge în FINALA Eurovision Song Contest Baku-2012!", au postat membrii Mandinga pe pagina de Facebook a formației.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Mai 2012
Stire din Monden : Mandinga a ajuns la Baku
Pagina a fost generata in 2.4462 secunde