Madonna judecată în Rusia

202
Madonna judecată în Rusia - madonna-1352818160.jpg
Curtea de Justiție din Sankt Petersburg a anunțat că deține suficiente probe pentru a o da în judecată pe Madonna, din cauza atitudinii pe care artista americană a adoptat-o în timpul unui concert susținut în Rusia, în august, când aceasta a apărat cauza homose-xualilor. 


Activiștii conservatori din Rusia au dat-o în judecată pe Madonna și solicită daune de 10,5 milioane de dolari, după ce artista și-a exprimat public sprijinul față de drepturile comunității gay în timpul unui concert susținut în această țară pe 8 august, informează lefigaro.fr.

Starul a susținut un concert în cadrul MDNA World Tour, iar spectatorilor le-au fost oferite brățări roz pentru a-și arăta sprijinul față de comunitatea gay.

În timpul show-ului, Madonna s-a dezbrăcat până la sutien, iar pe spatele ei era scris textul "No fear!" ("Fără teamă!"). Cântăreața le-a cerut spectatorilor să ridice brățările în aer, spunând: "Dacă sunteți alături de mine, vreau să vă văd brățările roz. Dacă sunteți alături de mine, ridicați brațele și arătați-vă dragostea și aprecierea față de comunitatea gay. Sunteți alături de mine?".

Totodată, artista americană i-a îndemnat pe cetățenii ruși "să se bată pentru dreptul de a fi liberi".

"Homosexualii și întreaga comunitate gay au aceleași drepturi (...) ei au dreptul de a trăi cu demnitate, cu respect și cu dragoste", a adăugat artista americană. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6868 secunde