Lora și soțul și-au spus adio, dar rămân vecini!

328
Lora și soțul și-au spus adio, dar rămân vecini! - untitled-1413285798.jpg
Laura Petrescu, alias Lora (32 de ani), și Dan Badea (38 de ani) și-au spus ieri Adio!. Primul care a ajuns la sediul notarial, situat în zona Piața Charles de Gaulle, din București, a fost Dan Badea.

Cei doi au intrat de mână la notar și tot așa au și ieșit. "Am pierdut un soț, dar am câștigat un prieten pe viață. Mă bucur că am fost doamna Badea", a spus Lora. Apoi, au plecat împreună cu mașina și, ca să mai înveselească atmosfera, au dansat pe manele.

"Chiar dacă s-au despărțit în acte, Lora și Dan rămân vecini de bloc în complexul Rin. Cei doi dețin trei proprietăți. Unul dintre apartamente, care acum e în renovare, îi va rămâne Lorei, iar în celălalt va sta Dan. Pe cel de al treilea, situat în altă zonă, îl vor vinde, iar banii îi vor împărți", a declarat o persoană apropiată cuplului, pentru Click! Deși motivele care au dus la surprinzătoarea despărțire rămân un mister, prietenii cuplului pun acest deznodământ neașteptat pe seama programului lor artistic încărcat. "Iubirea înflăcărată de la început se transformase într-o frumoasă prietenie. Erau împreună, dar, totuși, separați", a spus o altă apropiată de-a artistei. Cei doi au fost împreună și la necaz. Anul trecut, Lora a suferit o operație pe uter, la o clinică din Turcia, după ce medicii i-au descoperit o tumoră, iar singurul care a susținut-o în acele momente grele a fost soțul ei, Dan Badea, scrie click.ro.


"Știu exact cine sunt și ce vreau de la viață, știu că răbdarea e o virtute și că înțelepciunea e cea mai grea lecție. Mulțumesc tuturor celor care într-un fel sau altul și-au legat destinul de al meu. O zi superbă să avem!", a scris Lora pe contul de socializare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6223 secunde