Dana Rogoz și Adela Popescu, aniversare cu turtă dulce cu răvașe

1059
Dana Rogoz și Adela Popescu, aniversare cu turtă dulce cu răvașe - adelapopescudanarogoz89a58724f3-1317233137.jpg

Dana Rogoz, a împlinit 26 de ani zilele trecute. Pentru prima oară în cinci ani de prietenie cu Adela Popescu, care este născută pe 8 octombrie, au decis să își serbeze ziua împreună. Ele s-au organizat și și-au primit cei 40 de invitați în grădina Danei, la un picnic cu perne și paturi. Cele două prietene au decorat copacii cu stele luminoase, pe care Dana le-a cumpărat din Malaezia și le-a folosit pentru prima data cu această ocazie. Prietenii lor comuni care au fost prezenți la eveniment au avut parte și de o surpriză. Ei au găsit în copaci turta dulce însoțită de răvașe cu mesaje speciale. "Am confecționat și am agățat în copaci, împreună cu Adela aceste mici cadouri și partea interesantă este că fiecărui om i s-a potrivit perfect mesajul pe care și l-a ales la întâmplare", povestește Dana, care din 8 octombrie revine la ProTV International cu cel de-al 15-lea sezon al emisiunii "De Suflet". "M-am simțit minunuat și a fost prima oară când îmi petrec ziua cu Adela. Împărțim atâtea pasiuni, visuri și prieteni comuni, încât pentru prima dată am împărțit și aniversarea noastră, chiar dacă ea și-a sărbătorit-o un pic în avans.Toți invitații au apreciat fiecare detaliu al organizării și vreau să spun că am niște oameni minunați alături de mine. Ei sunt cel mai frumos cadou", adaugă vedeta, citată de Showbiz.ro.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 27 Septembrie 2011
Stire din Social : La mulți ani, Google!
Pagina a fost generata in 0.6297 secunde