Dan Bitman, audiat

186
Dan Bitman, audiat - danbittmanconferintahardrock1351-1384585980.jpg
Solistul Dan Bitman, a fost audiat, ca martor, în dosarul de corupție al fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, și a declarat că a fost solicitat personal de fostul demnitar pentru filmarea unui spot și susținerea unui concert cu ocazia evenimentelor de Ziua Tineretului.
Judecătorii instanței supreme au audiat, vineri, mai multe persoane în acest caz. Între martori s-a aflat și solistul trupei Holograf, Dan Bitman.


Acesta a arătat în fața judecătorilor ICCJ că, în luna aprilie 2009, a fost contactat telefonic de fostul ministru Ridzi, care i-a cerut să-l întâlnească în Parcul IOR din Capitală pentru discuții.


"Ministrul spunea la întâlnire că dorește să facă un spot filmat întainte de ziua de 2 mai. Am filamt, evident, acel spot, împreună cu doamna ministru și cu încă o persoană. Nu mi s-a oferit și nu am cerut niciun ban pentru acel spot. A fost ceva voluntar în contextul în care eu mi-am dorit să susțin acțiunea ministerului", a declarat Bitman în fața instanței de judecată.


Acesta a mai arătat în fața judecătorilor că, ulterior filmării spotului, a susținut împreună cu trupa un concert în cadrul evenimentelor organizate la acea vreme de către minister.


Întrebat care a fost suma contractului încheiat cu ministerul, Bitman a spus că nu s-a ocupat în mod direct de negocieri și de perfectarea contractului, persoana însărcinată de către formație pentru astfel de activități fiind George Știrbei, impresarul trupei Holograf.


Bitman a arătat că suma pentru care trupa a luat parte la evenimentul organizat de minister a fost de 7.500 de euro.


"Spotul l-am facut benevol, să știți, gratuit, dacă vă puteți închipui lucrul acesta. Nu am primit niciun inel, nicio șpagă, nimic. Am vrut doar să ajut nu numai ministerul, ci și evenimentul, pentru că era un eveniment prin care ne promovam și noi și nu am avut nimic împotrivă să apar și eu", a arătat Bitman.


Fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob-Ridzi și alte 11 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar în 3 mai 2011, scrie Mediafax.


Monica Maria Iacob Ridzi, deputat și fost ministru al Tineretului și Sportului în perioada decembrie 2008 - iulie 2009, este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual în legătură cu fapte de corupție în formă continuată, participație improprie la infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate, participație improprie la infracțiunea de a modifica, șterge sau deteriora date informatice, fără drept.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5749 secunde