"Dacă-mi venea mintea la cap, nu mai eram aici"

320
Brigitte Năstase a dat petrecere mare cu ocazia aniversării a 40 de ani. Deși a spus că nu vrea să-și mai sărbătorească vreodată ziua de naștere, soția fostului tenisman a decis că la pragul de 40 de ani să iasă din depresie cu ajutorul prietenilor. În timp ce toată lumea o complimenta și îi ridica moralul, Ilie Năstase a luat-o peste picior întreaga seară.

Pentru că a ajuns mai târziu la petrecerea soției sale, Năstase a fost întâmpinat cu zâmbetul pe buze, dar cu puțină ironie, de soția lui.

"Eu sunt invitatul tău sau n-am înțeles? Ai probleme cred", i-a spus amuzat Ilie, invitând-o să-și bage mințile în cap. "Auzi, să-mi vină mintea la cap. Tot mie? Dacă-mi venea mintea la cap, nu mai eram aici", a spus și Brigitte, făcând referire la toate probleme pe care le-a întâmpinat anul trecut, din cauza infidelității lui Ilie Năstase.

În afara faptului că a decis să păstreze distanța de soția lui, alegând o masă cât mai ferită, fostul mare tenisman intervenea și o îngâna de fiecare dată când deschidea gura. "Să fiu fericită, să mă simt iubită și să mă simt frumoasă. Nimic mai mult", își ura Brigitte, în timp ce soțul ei o completa: "Totul depinde de mine din ce ai spus acolo. Ce ai zis că-ți dorești? Un bărbat simpatic așa ca mine".

Chiar dacă sărbătorita nu părea deloc afectată de remarcile pe care le făcea partenerului ei, fiind obișnuită cu o astfel de atitudine, în momentul în care Ilie i-a reamintit câți ani face, Brigitte s-a arătat oarecum deranjată.

"Aș vrea una la 20 de ani, dar nu se poate", a glăsuit Năstase, completat de partenera lui: "Poftim, el gândește doar cu ochii, este obsedat de aspect, nu mai contează altceva", scrie libertatea.ro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8307 secunde