"Cristi Borcea nu e cel mai rău om de pe planeta asta"
Cristi Borcea a ajuns să fie invidiat. Și asta pentru că o zi de vizită pentru fostul boss dinamovist înseamnă revederea cu câte o femeie din viața lui.
După ce a fost vizitat de presupusa amantă, Valentina Pelinel, apoi de soția sa, Alina Borcea, a venit și rândul fostei sale neveste, Mihaela Borcea, să bată drumul la arest, anunță click.ro. Alături de ea, au fost și cei trei copii ai lor, Patrick și gemenii Melissa și Angelo, care au ținut să-și revadă tatăl și să-i ureze primii La mulți ani, pentru că duminică, 17 ianuarie, Cristi Borcea împlinește 46 de ani.
"Eu am fost căsătorită 23 de ani cu omul Cristi Borcea. Am împreună cu el cele trei bijuterii pe care le vedeți, copii deștepți și care suferă enorm pentru ce se întâmplă - și asta nu e normal. Eu îl respect pe Cristi foarte mult, am fost alături de el și voi fi alături de el în orice condiții, în orice situație, mai ales că știm starea de sănătate pe care o are. El a plecat pe semnătură din spital. Nu e cel mai rău om de pe planeta asta", a ținut să precizeze Mihaela Borcea, înainte să intre în arest.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 07 Ianuarie 2016
Luni, 23 Februarie 2015
Marţi, 23 Decembrie 2014
Miercuri, 13 Ianuarie 2016
Marţi, 12 Ianuarie 2016
Vineri, 08 Ianuarie 2016
Marţi, 05 Ianuarie 2016
Miercuri, 04 Martie 2015
UPDATE / Întreaga conducere a Spitalului Penitenciar Poarta Albă, DEMISĂ din cauza lui CRISTI BORCEA
Luni, 02 Martie 2015
Marţi, 17 Februarie 2015