Cătălin Botezatu are probleme de sănătate

505
Cătălin Botezatu are probleme de sănătate - bote-1316708124.jpg

Cătălin Botezatu nu ține cont de sfatul medicilor și continuă să muncească zi-lumină. După ce zilele trecute s-a simțit rău și a fost nevoit să se prezinte de urgență la spital, creatorul de modă a plecat, joi, din nou în străinătate, pentru a-și continua proiectele care, spune el, nu pot suferi nicio amânare.

"Problemele de sănătate sunt și vor fi atâta vreme cât programul meu este unul draconic. În ultimul an am trăit în bagaj și numai în avioane. În ultimul an am stat acasă exact 14 zile. Lumea crede că mă plimb. Niciodată nu plec în vacanță. Sper să pot pleca în vacană în luna decembrie, dar până atunci muncesc. Munca își pune accentul pregnant pe sănătatea mea, iar uneori clachez", a spus Cătălin Botezatu la Realitatea TV.

"Am dat la o parte viața personală pentru carieră, pentru că mi-au dat seamă că munca îmi aduce cele mai mari satisfacții. Joburile mele îmi dau mai puțină bătaie de cap, emoțional vorbind, decât o viață alături de o femeie", a declarat creatorul de modă.

Acesta a recunoscut că îi este greu să fie fidel unei singure femei, însă nici nu crede că va rămâne burlac. "Nu cred că aș putea să fiu niciodată bărbatul unei singure femei, fidel din toate punctele de vedere și atunci cu siguranță aș deveni un subiect de presă. Îmi este silă, lehamite, frică de să mă gândesc că aș putea să târăsc prin tribunale un copil, să ne batem pe avere. Nu știu dacă voi rămâne burlac", a completa Botezatu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Septembrie 2011
Stire din Monden : Simona Gherghe își pune silicoane
Sâmbătă, 13 August 2011
Stire din Monden : Bote a înșelat-o pe Bianca Drăgușanu
Pagina a fost generata in 4.1159 secunde