Ce nu trebuie să faci dacă fostul iubit s-a cuplat cu alta

414
Ce nu trebuie să faci dacă fostul iubit s-a cuplat cu alta - cenutrebuiesafaci-1388313408.jpg
Despărțirea de partener nu e simplă, chiar dacă tu ai fost cea care și-a dorit să pună punct relației. Mai ales, dacă observi că cel care ți-a fost alături și-a refăcut rapid viața sentimentală.


Frustrarea, gelozia, regretul, poate chiar și invidia, toate aceste stări te cuprind atunci când vezi că fostul s-a cuplat cu alta, iar în momentele tale de slăbiciune ești în stare să faci gesturi prin care să-l pedepsești.


Nu are rost să fii ranchiunoasă. Poate că dacă tu ți-ai fi găsit prima un iubit, lucrurile ar fi stat altfel. Iată ce nu ar trebui să faci în cazul în care fostul tăul iubit s-a cuplat cu altă femeie.


Nu-l suna să-i amintești că trebuie să-ți returneze ceva


În timp ce tu stai în fața calculatorului și-i urmărești activitatea pe Facebook, el stă cuibărit în brațele actualei lui iubite. Normal că acest scenariu naște frustrări în sufletul tău, dar trebuie să fii realistă și să te comporți cu demnitate. Nu îl suna seara târziu să-i amintești că una dintre cărțile tale a rămas la el și că ai neapărat nevoie de ea. Este ca și cum i-ai demonstra faptul că te gândești la el și că n-ai putut trece peste despărțire.


Nu-i cere să vă întâlniți


Cu siguranță încă mai aveți multe lucruri să vă spuneți, dar dacă vezi că el deja s-a cuplat cu alta, renunță la ideea de a-i cere să vă întâlniți. Gestul tău îți trădează disperarea și imposibilitatea de a trece peste momentul despărțirii.


Nu-ți întoarce prietenii comuni împotriva lui


Cel mai probabil, pe parcursul relației cu fostul tău iubit ai avut ocazia să-i cunoști prietenii, ba chiar să-i transformi în prietenii tăi. După despărțirea de el, evită să-ți întorci prietenii împotriva lui și, mai important de atât, evită să faci comentarii negative la adresa noii lui iubite.
De asemenea, nu le cere prietenilor să-ți facă o trecere în revistă a relației celor doi sau să-ți dezvăluie lucruri despre ei. Cu cât te detașezi mai repede de relația cu el, cu atât îți va fi mai bine.(sursa:www.eva.ro)




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 30 Decembrie 2013
Stire din Life and Style : Cum îl faci să te dorească
Pagina a fost generata in 1.4188 secunde