Polițiști cu boli armate

807
1
Acest foileton este inspirat din-tr-un fapt real. În 2011, peste 90 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor și-au pierdut dreptul de a purta armă. Zece dintre polițiști nu îndeplineau condițiile psihologice și medicale pentru deținerea ei. 


Ziua cea mare

În fața depozitului de armament al Poliției e puhoi de grade inferioare și superioare. Agenții, inspectorii, comisarii și chestorii se calcă democratic pe picioare și se înghiontesc colegial.

Astăzi e ziua cea mare: se distribuie armele! Oare, ajung pentru toată lumea? Un afiș atenționează mulțimea de caschete albastre: "Armamentul se eliberează doar pe baza avizului psihiatric!"

Din comisia ce va decide cine are dreptul să primească arme și cine nu fac parte medici, psihologi, sociologi, antropologi, asistenți sociali, experți armurieri... Într-un cuvânt: floarea științei.

Agentul Titi Claxon

În sfârșit, se deschide ușa depozitului. Capul cozii, un agent de la Rutieră, demarează, țâșnește în încăpere, accelerează spre biroul comisiei, execută un viraj la stânga, frânează la doi milimetri de nasul armurierului șef și salută regulamentar:

- Să trăiți! Agentul Titi Claxon s-a prezentat la ordinele dumneavoastră pentru executarea programului de repartizare a armamentului.

Un membru al comisiei începe să-l caute pe liste printre sutele de nume. La Claxon, sunt vreo 50 de poziții. Murmură:

- Dacian Claxon, Volvo Claxon, Costel Claxon, Mercedeza Claxon, Vasile Claxon...

Încurcat, se adresează agentului:

- Care Claxon zici că ești?

- Titi, să trăiți!

- Bă, da' mare neam mai sunteți!

- Asta nu-i nimic, să-i vedeți pe-ai lui Manivelă!

Mă jigniți, dom’ doctor!

În sfârșit, numele lui Titi Claxon fu descoperit. Era și timpul căci agentului începuseră să-i explodeze pistoanele de prea multă așteptare și fumul îi ieșea din pneuri.

- Ia spune, agent, ai vreo preferință? - îl întreabă binevoitor expertul armurier.

- Șefu´, la caroseria mea se asortează un Colt Magnum.

- Bă, pentru așa armă, e nevoie de o boală serioasă - îl avertiză medicul. Dacă-mi vii cu vreo nevroză sau vreo reacție psiho-nevrotică banală, poți căpăta cel mult o praștie.

- Mă jigniți, dom´ doctor! ripostă indignat polițistul și-i înmână certificatul de la psihiatru.

Mai idiot decât un Matiz

Pe foaia de hârtie stă scris negru pe alb că: "Agentul Titi Claxon suferă de personalitate multiformă, degenerativă. În perioadele euforice, manifestă inteligență de Mercedes, voință de Ford și stabilitate emoțională de Lamborghini. Dar să vă ferească Sfântul Șoselelor să-i stați în cale, în fazele de depresie. Atunci e mai idiot decât un Matiz, mai irascibil decât o Dacia 1310 și mai agresiv decât o Lada!"

- Bă, da’ cum te-ai pricopsit cu o boală așa de grea? - se arătă curios cârcotașul de medic.

Dar ne-având încotro, recomandă să i se aprobe agentului arma mult visată. Apoi, adresându-se colegilor din comisie, doctorul aminti de dictonul marelui Hippocrate, consemnat la loc de cinste în "Tratatul de psihiatria polițiștilor":

- Domnilor, cum e boala-i și pistolul!

Agentul părăsi depozitul în trombă, dar nu înainte de a saluta comisia, descărcând Coltul într-un bec infractor.

Depresii avangardiste

Urmă un regiment de scutieri cu afecțiuni psihice de două parale: depresii avangardiste, devieri comportamentale de nouăzeci de grade, tendințe anti-sociale efervescente, isterii convergent-difuze, sindroame maniacale refulant-absorbante...

- Ăstora, dați-le câte-o pocnitoare! - ordonă șeful comisiei. Să spuneți mersi, că nu plecați cu mâna goală!

Inspectorul șef Gigi Fregată

Nu apucară scutierii să pără-sească depozitul și se dezlănțui uraganul. Părea că însuși Zeul Neptun coborâse în hala cu arme. Comisia se simțea ca o navă ce înfruntă un vânt de forța opt și talazuri cât Turnul Eifel.

- Până aici ne-a fost! strigară psihologii, antropologii și medicii. Prăbușiți pe podea, făceau cu spor mătănii și cruci.

După clipele de teroare, lucrurile să lămuriră. Noul sosit nu era Neptun, ci un inspector șef de la Garda de Coastă. Lupul de mare execută cu măiestrie manevra de acostare și aruncă ancora. Apoi, vocea lui se luă la întrecere cu tunetul:

- Inspectorul șef Gigi Fregată cere permisiunea să coboare pe uscat, pentru aprovizionarea cu armament!

Un adevărat lup de mare

Șefului comisiei nu-i trecuseră spaima și răul de mare. Cu glas pierit, își dădu acordul. După ce își mai reveni, îndrăzni:

- Sunt absolut convins inspectore că ai recomandare de la psihiatru. Ești amabil să ne-o arăți?

Apoi, se scuză:

- Știi, regulamentul...

Lupul de mare scoase din buzunar un certificat medical cât o velă de corabie. Pentru comisie fu o adevărată încântare să îl citească. Erau înscrise toate afecțiunile ce figurează în manualele de psihiatrie, la capitolul "boli grave".

- Felicitări, inspectore! exclamă armurierul șef. Se vede că ești un adevărat lup de mare. Spune: ce preferințe ai?

În unanimitate, comisia fu de acord să-i satisfacă dorința și, după câteva minute, Gigi Fregată salută, porni motoarele și ridică ancora. La remorcă avea un tun super-rapid de șaptezeci și șase milimetri, care, dintr-o singură rafală, făcu țăndări linia orizontului.

Puteai să juri că e Sherlock Holmes

Misiunea comisiei continuă fără evenimente deosebite. Nicio boală psihică nu scăpă neînarmată.

Ziua se pregătea să intre în stăpânirea trecutului. Depozitul se golise de baionete, pistoale, puști, mitraliere, aruncătoare de grenade, lansatoare de rachete, tunuri și tancuri. Astrul ceresc mai aruncă o rază palidă prin fereastră, cât să lumineze intrarea ultimului solicitant.

Bărbatul avea o conformație atletică, mersul sportiv, figura radioasă, privirea solară. Puteai să juri că e Sherlock Holmes, James Bond sau alt personaj dubios.

Afară cu el din Poliție!

- Să trăiți! Agentul Fane Voiebună, de la Judiciar, s-a prezentat pentru repartizarea armamentului.

Plictisit, șeful comisiei întinse mâna:

- Agent, dă-mi certificatul psihiatric!

Polițistul execută ordinul.

Șeful luă petecul de hârtie și îl cercetă. Brusc, se frecă la ochi și-l citi încă o dată, cu mai multă atenție. Nu-i venea a crede. Îl dădu mai departe.

Certificatul trecu din mână în mână, pe la toți membrii comisiei. Pe chipurile lor, sentimentele evoluau exploziv. Uimirea lăsă loc consternării, care se transformă în indignare și, apoi, în furie.

- Clinic sănătos! - citi mânios asistentul social. Ce rușine!

- E de neconceput! - vociferă antropologul.

- Ești un simulant! - strigă psihologul.

- N-ai ce căuta aici! - țipă sociologul.

- Adio, arme! - zbieră armurierul șef.

- Afară! Afară cu el din Poliție! - urlă comisia.


Comentează știrea

danny
9 noiembrie 2012
bancul

daca tot faci bancuri proaste,macar fale mai scurte!

Articole pe aceeași temă

Joi, 08 Noiembrie 2012
Stire din Fun : HOROSCOP
Luni, 05 Noiembrie 2012
Stire din Fun : Bancuri
Luni, 05 Noiembrie 2012
Stire din Fun : Discuția dinainte de culcare
Luni, 05 Noiembrie 2012
Stire din Fun : HOROSCOP
Sâmbătă, 03 Noiembrie 2012
Stire din Fun : Bancuri
Pagina a fost generata in 0.2505 secunde