O fugă nebună, nebună, nebună….

Un nebun scapă de la sanatoriu. Noapte. Se pune pe urmărit o femeie. Aceasta simte că e urmărită, nebunul după ea. Tipa grăbește pasul, nebunul după ea. Femeia fuge disperată, fuge ca și cum ar fi urmărită de apocalipsă, fuge de parcă toată viața ei ar fi fugit, fuge fără să vadă nimic, fără să gândească, fără să simtă, dar fuge disperat și lacrimile îi curg șiroaie și îi cad pantofii și i se rup hainele. Nebunul fuge după ea și o prinde. O proptește de un perete, se uită atent și cu o privire criminală la ea, se uită în ochii femeii, care erau mai mult morți decât vii. Femeia era așa de speriată, încât aproape că nu mai respira. El o întreabă: 

- Ești vie? 

Cu o ultimă licărire de speranță și cu glasul deznădăjduit, ea îi răspunde: 

- Da. 

La care nebunul: 

- Și atunci, de ce nu faci struguri?