Berbec: Ai multe de clarificat, dar graba nu îți este de folos. Chiar dacă rațiunea ta spune că nu are rost să suporți nimic, intuiția te-ar putea ghida mai bine.
Taur: S-ar putea să ți se pară totul prea complicat, ca să mai încerci să rezolvi ceva. Ai dreptate, dar e nevoie doar de o amânare, nu de renunțare.
Gemeni: Este o zi în care te vei simți puternic, capabil să te iei la trântă cu oricine, mai puțin cu monștrii din propria minte pe care îi hrănești cu o hărnicie demnă de o cauză mai bună.
Rac: Sunt posibile evoluții surprinzător de rapide ale unor situații care păreau calme. Direcția nu este nici ea cea dorită de tine, așa că va trebui să te adaptezi din mers.
Leu: Amestecul de tendințe care caracterizează această zi nu avantajează lucrurile bune, ba chiar le-ar putea bloca, dacă vei permite acest lucru.
Fecioară: Chiar dacă ești convins că ceea ce gândești acum e cea mai bună variantă la care poți ajunge, ar fi bine să îți acorzi șansa de a te răzgândi. Va fi în avantajul tău.
Balanţă: E nevoie de răbdare, dar nu este suficient, ca să poți ajunge la o cooperare reală cu partenerii de orice fel. Mai trebuie și măiestrie, ca să îi cointeresezi.
Scorpion: Dialogurile importante, cu partenerii de orice fel, nu vor duce la rezultatele așteptate. Ar fi bine să fii pregătit pentru această variantă și să ai un plan de rezervă.
Săgetător: Te simți în stare de multe lucruri și ignori obstacolele reale. In schimb, te preocupă foarte mult, poate chiar prea mult, obstacolele pe care doar ți le imaginezi.
Capricorn: Este o zi mai complicată decât altele, care te invită la corectitudine, atenție și la toleranță. Sigur că nu va fi ușor să alegi aceste calități, dar merită efortul.
Vărsător: Multe sunt prea amestecate astăzi, ca să poți lua decizii clare sau să faci planuri. Ar fi mai bine să ai răbdare, cel puțin până mâine, ca să te ocupi cu astfel de lucruri.
Peşti: Ar fi bine să ai răbdare în orice situație și să treci peste primele impresii, chiar dacă pe acestea te bazezi, de obicei, pentru a ajunge la anumite concluzii.