Foiletonul zilei / O noapte cu Mișu

Se dedică domnului Mihai Frunză, prieten de 35 de ani, 4 luni, 

3 săptămâni și 2 zile (mai puțin noaptea de 10 spre 11 septembrie 2015)

Periplu moldav. Plecăm din Constanța. Îl sun pe amicul brăilean Mișu. "La opt fix să fii cu bagajul la ușă!" Nu întârziem mai mult de două ore.

Cu toate că șoferul poartă ochelari, nimerim Brăila. În dreptul fântânii arteziene și ea și Frunză spumegau. Mișu e un om calm, nu se enervează decât pe proști. Pornim pe aliniamentul Focșani-Nămoloasa-Brăila, în sens invers. Zi de toamnă, nu neapărat bogată, dar agitată. Facem un popas la "Hanul Ancuței", unde răzeșii îl servesc pe M.F. ("ma foame") cu...fasole. E clar! Se anunță a fi o seară zgomotoasă. Și chiar a fost!

A fost o seară frumoasă! Și brumoasă, pentru că am ajuns în creierii munților, Călimani, unde Petru Brumă avea un apartament. Ne-a dus, cu mașina sa personală, Ionuț-Daniel Țucă, un procuror cu umor (mai rar întâlnești!) Era cu noi și Norea Dan, cel mai tare-n C.U.C. (fiind președintele Clubului Umoriștilor Constănțeni). A urmat o seară literară, cu firave lunecări bahice. Eram cinci corifei ai slovei satirice, în două camere. Eu, ca "amiral al umorului" (supranumit, poate pe nedrept) încerc mutarea unui fotoliu (care se putea deschide, a somieră) din sufragerie-n bucătărie. Riposte, vociferări, grevă spontană! "Nu, că trebuie aprobare de la primărie!" "Lasă, c-om rezista!" "Nu, că trebuie anunțați cei de la cadastru" Ba chiar că suntem sătui de refugiați, fie ei sirieni, arieni sau constănțeni, pe-a noastră glie (fie și-n...bucătărie!)

Ei bine, dragi cititori și de umor iubitori, am dormit în aceeași cameră (nu a senatorilor, nici a deputaților, unde la fel se doarme), ci a umoriștilor. Mișu, modest de felul lui, nu-și dădea aere (încă) de mare personalitate, ca să ceară o cameră separată. A adormit subit și instantaneu, deoarece eu și cu Brumă ne-am retras într-un separeu, să schimbăm guvernul și să facem alegeri anticipate, că mai rămăsese vin pe masă. Apoi m-am culcat, pe canapea, lângă feblețea mea, dragul de Mișu. Atunci (mi-a povestit, a doua zi, domnia sa) a început calvarul! Odată cu sforăitul meu!...Inițial, Mișu (zis și Mae) a crezut că la minele de sulf din Călimani încă se lucrează, chiar și noaptea, iar artificierii detonează blocurile de piatră. Apoi a crezut că pică din nou "gemenii" din New York (precum exact acum 14 ani, tot pe 11 septembrie!). O bormașină în vecini n-avea cum să fie, blocul era ca și părăsit. Speriat, a realizat, așa, pe întuneric, despre ce era vorba: sforăia Gagniuc! Tocmai îi redasem, peste zi, o butadă: "Domn doctor, sforăi atât de tare, că mă trezesc pe mine însumi!" La care, medicul: "Culcă-te în altă cameră!"

Și, bietul Mișu, pentru că nu-mi putea închide gura, n-a închis un ochi!...

Dimineața, buimac, ne-a arătat ce-am putut să fac. adică urmările catastrofice ale acestui tsunami, cum e Gagu când doarme: căzuse varul, unul din pereți era fisurat, lustra abia se mai ținea și toți cetățenii din Neagra Șarului erau adunați în fața blocului, să protesteze...

Asta a fost, dragii mei, epopeea cutremurătoarei nopți "petrecută" de domnul Mihai Frunză în creierii munților, Obcinele Bucovinei. Și azi, cică, îi mai reverberează în creieri ecoul sforăitului meu... Îi recomand câteva ședințe, tot la un doctor precum el, dar psihiatru.

Și-mi cer scuze! Sper că măcar acest text să-l amuze...

Închei tot cu o zicere de-a mea (fie ea, bună-rea):

Nopțile pierdute sunt cele în care dormi!

Ananie Gagniuc

Iată și șarja poetului humorean Sorin Poclitaru pentru mine:

Cand sforaie in camera Gagniuc

(Se dedica prietenului Ananie Gagniuc)

Când sforăie în cameră Gagniuc,

Trec fluturii în zbor și-și fac sepuku,

Iar umoriștii care nu-nghit CUC-u',

Se bucură în grupuri pe Facebook.

Se duce tencuiala, pe cuvânt,

Și câinii latră-n curți ca apucații,

Crezând că se anunță inundații,

Sau vreo alunecare de pământ.

Vecinii-și pun dulapurile-n uși,

Crezând că vin cu japca musulmanii,

Iar babele își pun sub lacăt banii,

Crezând că-s invadate iar de ruși.

Fug câini, pisici și alte lighioaie

De ultrasunetele din auz,

În sud, producătorii de harbuz

Se roagă sfinților să nu dea ploaie.

Când sforăie Gagniuc e ca-n război,

Când trage artileria deodată,

Se zguduie întreaga cazemată,

Și cad știuleții de pe păpușoi.

Se opresc pikamere din funcțiuni,

Și ca Sheherezada rușinate,

Nu scot un zgomot, că se simt frustrate

Doar la auzu-acestei mari minuni.

Când sforăie Gagniuc, gândacii mor,

Și pleacă păsările migratoare

În alte țări, ceva mai primitoare,

Ce nu au festivaluri de umor.

Când sforăie Gagniuc, nu-i chiar necaz,

Și asta-o știe-acum întreaga lume,

E singurul moment când face glume,

Și singurul moment când are haz.