Cum se ceartă femeile cu bărbații. Caz real!

- Ce ai, draga mea? Iubito, ce ai? Iubitoooo!

- Nu mai țipa așa!

- Nu țip. Tu țipi.

- Țip pe dracu eu! Ce vrei?

- Să-mi spui ce ai. De ce ești supărată?

- Nu am nimic.

- De 4 ore taci.

- De 4 ore și 10 minute.

- De 4 ore și 10 minute.

- Ce faci, mă îngâni?

- Nu te îngân.

- Ba mă îngâni. Nu vezi că repeți tot ce zic?

- Nu repe… Bine, repet, scuze. Acuma, îmi spui ce ai?

- Nu am nimic, te rog să mă lași în pace!

- Bine, dar…

- Nici un "dar", nu mai vreau să aud niciun cuvânt, OK? Lasă-mă!

După încă cinci minute de tăcere: 

- Tu îți bați joc de mine, nu-i așa?

- Poftim? De ce îmi bat joc de tine?

- Pur și simplu nu-ți pasă că sunt supărată.

- Păi, nu te-am întrebat ce ai și ai zis să tac?

- Și tu atâta ai așteptat, nu? După ce că ești nesimțit și îmi distrugi viața, nici măcar nu-ți pasă!

- Dar ce-am făcut?

- Ce-ai făcut?

- Da.

- Chiar vrei să știi ce-ai făcut?

- Da.

- Păi aia e, că problema nu e ce-ai făcut, ci ce n-ai făcut…

- OK, zi ce n-am făcut.

- Te faci că nu știi, da?

- Nu, chiar nu știu, jur.

Ea începe să plângă cu sughițuri. Și printre sughițuri vorbește: 

- Și când te gândești că erau și alții de față și au văzut că mă tratezi ca pe o proastă.

- Când te-am tratat eu ca pe-o… despre ce naiba vorbești?

- Ții minte, acum trei luni, la ziua ta, când te-am rugat să duci gunoiul, de față cu mama și cu tata, și ai zis că n-ai chef, că o să-l duci mai târziu și că mai bine să aduc eu desertul ăla, ce întârzii atâta cu el?

- Așa am zis?

- Cuvânt cu cuvânt. Adică, vezi Doamne, eu eram proasta pe care o țineai tu numai la cratiță, să-ți facă deserturi, și tu nici măcar gunoiul nu te deranjai să-l duci. M-am simțit oribil, să știi, ca ultimul om...

Din nou hohote. El încearcă s-o ia în brațe.

- Ia mâna de pe mine! Sunt doar o bucătăreasă care nu merită respect.

- Iubito, dar ai înțeles greșit.

- Da, sigur, adică nici nu mă duce capul, asta vrei să zici, nu? Sunt o bucătăreasă fără creier.

- Ești cea mai deșteaptă femeie pe care-o cunosc.

- Mai faci și mișto de mine, ca un nesimțit…

- Doamne ferește! Chiar nu fac.

- Cum poți să-mi zici că sunt cea mai deșteaptă femeie pe care-o cunoști? Ne-ai dat cumva la toate teste de inteligență?

- Nu v-am dat, dar, na… așa mi se pare.

- Adică, nici măcar nu ești sigur.

Noi hohote de plâns...

- Iubito, ce-i cu tine? De ce plângi așa?

- Mă faci urâtă, așa, pe față, nu?

- Poftim? Când te-am făcut eu urâtă?

- Îmi repeți că sunt deșteaptă, de parcă eu n-aș ști că așa sunt consolate toate urâtele? Taci, vezi? Te-ai blocat.

- Păi m-am blocat, da, că nu știu ce să răspund la astfel de tâmpenii.

- Acum mă faci și tâmpită, nu?

- Nu.

- Cum, nu? Insinuezi că sunt surdă?

- Băi, încetează, exagerezi îngrozitor.

- Am înțeles. Sunt urâtă, tâmpită, surdă și exagerez. Și locul meu e la bucătărie. Și mai sunt și curvă, o știm de mult.

- POFTIIIM? De unde-ai scos-o?

- Mai ții minte ce mi-ai zis, acum opt ani, când m-ai invitat prima oară la un suc?

- Ce ți-am zis?

- "Unde stoarcem portocalele, la mine sau la tine?".

- Așa, și?

- Adică, vezi Doamne, eu eram din aia care se culca cu bărbații de la prima întâlnire…

- EȘTI NEBUNĂ, ERA O GLUMĂ!

- A, da, acuma sunt și nebună?

- Nu am vrut să zic "nebună" în sensul ăla. Pe bune, hai să ne calmăm un pic și să…

- DIVORȚEZ!