Cronica muzicală

În august 1997, vidul resimțit de fanii blues, rock, jazz și folk constănțeni era umplut de apariția unui club în Tomis Nord, un cartier pe atunci nu prea... bine famat. Se numea Phoenix, cu referire directă la legendara trupă a lui Nicu Covaci. Pe vremea aia, eram deja sătul până în gât de rockotecile și punkotecile împrăștiate pe la căsuțele din Satul de Vacanță. Masa amorfă a rockerilor constănțeni ieșea astfel din grotele insalubre, pline de miros acru de votcă stătută și fum, și pătrundea într-un club unde puteai savura și o bere bună, pe lângă muzica live.
Timp de zece ani, pe pereții clubului s-au așternut impresiile artiștilor sau newcomer-ilor găzduiți de Phoenix. Demnă de laudă nu a fost doar aducerea unor "greuceni" ca Phoenix, Pasărea Colibri, Cargo, Iris, Celelalte Cuvinte, Sarmalele Reci, Timpuri Noi, Alifantis, Andrieș, Weinberger, Sterian & Compania de Sunet ș.a.m.d., ci și activitatea de mecenat desfășurată pentru lansarea unor trupe tinere, care meritau mai mult sau mai puțin atenția publicului constănțean. Unele au confirmat încrederea depozitată în ele, de altele nu am mai auzit nimic. Pe scena clubului au urcat Interitus Dei (mai ții minte, Boerule?), Ansel ("folk made in Constanta", cum erau anunțați pe afișul din 1997), Sirinx, The Gate, Infra, Aliaj - care au debutat chiar la Phoenix etc.
Aseară, seria concertelor ce marchează primii zece ani de existență ai clubului a fost deschisă de Iris. Niciun alt omagiu nu ar fi fost mai nimerit, decât cel adus de o trupă care se confundă, practic, cu istoria rockului românesc. Poate doar dacă Nicu Covaci și-ar fi readus gașca la Constanța, special pentru a ține capul de afiș la împlinirea celor zece anișori de către club.
Dar vremurile se schimbă, așa că s-a schimbat și Phoenix. Clubul nu putea fi ratat de noul val de șmecherași gelați din protipendada Constanței, despre care, sincer, nu știu cât de pătrunși sunt de spiritul locului. Însă cum nu-i poți da afară pe motiv că nu sunt iubitori de jazz sau blues, trebuie tolerați, chiar dacă vin să soarbă o bere doar pentru a-și etala ultimele țoale sau să se uite la meci. Toate ca toate, numa’ manele să nu băgați, fraților...

În august 1997, vidul resimțit de fanii blues, rock, jazz și folk constănțeni era umplut de apariția unui club în Tomis Nord, un cartier pe atunci nu prea... bine famat. Se numea Phoenix, cu referire directă la legendara trupă a lui Nicu Covaci. Pe vremea aia, eram deja sătul până în gât de rockotecile și punkotecile împrăștiate pe la căsuțele din Satul de Vacanță. Masa amorfă a rockerilor constănțeni ieșea astfel din grotele insalubre, pline de miros acru de votcă stătută și fum, și pătrundea într-un club unde puteai savura și o bere bună, pe lângă muzica live.
Timp de zece ani, pe pereții clubului s-au așternut impresiile artiștilor sau newcomer-ilor găzduiți de Phoenix. Demnă de laudă nu a fost doar aducerea unor "greuceni" ca Phoenix, Pasărea Colibri, Cargo, Iris, Celelalte Cuvinte, Sarmalele Reci, Timpuri Noi, Alifantis, Andrieș, Weinberger, Sterian & Compania de Sunet ș.a.m.d., ci și activitatea de mecenat desfășurată pentru lansarea unor trupe tinere, care meritau mai mult sau mai puțin atenția publicului constănțean. Unele au confirmat încrederea depozitată în ele, de altele nu am mai auzit nimic. Pe scena clubului au urcat Interitus Dei (mai ții minte, Boerule?), Ansel ("folk made in Constanta", cum erau anunțați pe afișul din 1997), Sirinx, The Gate, Infra, Aliaj - care au debutat chiar la Phoenix etc.
Aseară, seria concertelor ce marchează primii zece ani de existență ai clubului a fost deschisă de Iris. Niciun alt omagiu nu ar fi fost mai nimerit, decât cel adus de o trupă care se confundă, practic, cu istoria rockului românesc. Poate doar dacă Nicu Covaci și-ar fi readus gașca la Constanța, special pentru a ține capul de afiș la împlinirea celor zece anișori de către club.
Dar vremurile se schimbă, așa că s-a schimbat și Phoenix. Clubul nu putea fi ratat de noul val de șmecherași gelați din protipendada Constanței, despre care, sincer, nu știu cât de pătrunși sunt de spiritul locului. Însă cum nu-i poți da afară pe motiv că nu sunt iubitori de jazz sau blues, trebuie tolerați, chiar dacă vin să soarbă o bere doar pentru a-și etala ultimele țoale sau să se uite la meci. Toate ca toate, numa’ manele să nu băgați, fraților...