COCOȘUL FĂRĂ... GARD

Într-o seară de vineri, în timp ce beam o berică și priveam la un meci de fotbal din campionatul nostru, în care mingea iese în aut de 243576 de ori, îmi sună telefonul. Când răspund, surpriză: un bun amic, medic, pe care nu îl mai văzusem de vreo doi ani. După banalele întrebări despre viața fiecăruia, mă invită a doua zi, seara, la o petrecere pe care o va organiza cu ocazia împlinirii unui an de zile de când e șef de secție. Însă, mai înainte, îmi propune să-i vizitez locul de muncă, ceea ce accept cu interes.

Așadar, sâmbătă pe la 10 dimineața, mă prezint la adresa pe care mi-a dat-o. Cobor din mașină și citesc pe o plăcuță: Spital de Psihiatrie. Sunt uimit, dar nu am ce face. Am promis omului că vin și am venit.

La poartă, un moș arogant mă ia în primire:

- Bilet de internare aveți?

- Da, dar nu ajung la el. Vrei să mi-l scoți dumneata?

Moșul se înroșește, probabil de necaz că i-am vorbit așa, dă să zică ceva, dar apare amicul meu, doctorul.

- Bine ai venit, detective! Surprins?

- Cam da, recunosc eu. Nu mă așteptam să te axezi pe așa ceva.

- Ha, ha, ha! râde el, de parcă cine știe ce glumă aș fi debitat. M-am obișnuit. Hai, să-ți arăt ce e pe-aici.

Mă ia de braț și nu facem 10 pași că, în stânga, văd unul care scurma într-o grămadă de moloz cu picioarele.

- Acolo a fost un gard pe care l-am dărâmat ieri, spune doctorul. De mult aveam de gând să o fac. Mi-am propus să modific câte ceva pe-aici. Cât despre tipul ăla, ce să-ți spun. Se crede cocoșul spitalului. De ce râcâie pe-acolo, habar n-am. Găini nu sunt prin preajmă. Ce am observat e că azi nu a cântat deloc de dimineață până acum.

Mergem mai departe și văd trei grupuri a câte patru indivizi, strâns apropiați. Din mijlocul fiecărui grup, un al cincilea tip este ridicat de la genunchi, înălțându-se deasupra tuturor.

- Ăștia cred că sunt sticle de șampanie cu dop. Deocamdată nu se agită ca să nu sară dopul și să facă gălăgie. De altfel, în această curte, nimeni nu scoate o vorbă sau un zgomot până nu cîntă cocoșul.

- Adică... ăla care scurma ...

- Exact! Acela. Dar, cum spuneam, azi n-a scos niciun cucurigu.

Lăsăm șampaniile în pace și ne continuăm rondul. Trecem pe lângă un lac mic, dar ingenios amenajat și cu stil. Chiar vreau să laud inițiativa, însă văd cinci băieți cum ies din apă, sar ca broaștele cinci-șase metri, după care se reîntorc în lac. Și asta, în timp ce stau cu obrajii umflați și ochii bulbucați. Amicul meu îmi observă uimirea și, surâzând, mă lămurește:

- Ăia se cred broaște. Și să știi că sunt pe aproape. Să-i auzi ce frumos orăcăie! Ți-e mai mare dragul să-i asculți. Dar, dacă nu a cântat cocoșul, nu fac...

- Gălăgie, îl completez eu.

- Întocmai.

Prietenul meu mă duce spre dreapta, ocolim o magazie și dau nas în nas cu patru zdrahoni care se sprijină pe tălpile a patru inși mai prăpădiți ținuți cu capul în jos, înfipți în asfalt. Zdrahonii se uită către noi fără să scoată un cuvințel. Când ne depărtăm, primesc informații:

- Malacii ăia își imaginează că sunt muncitori pe șantier .

- Păi... și ceilalți care stau cu capul în jos?

- Sunt picamerele lor.

- Și nu pot să muncească pentru că nu a cântat cocoșul.

- Bingo, detective! Hai că te-ai prins!

Telefonul amicului meu bipăie pe vibrații. Citește mesjul și spune:

-Trebuie să ne întoarcem. Asistenta șefă zice că mă caută unii de la București.

- Păi cred că și eu o să mă retrag, zic eu.

- OK! Ne vedem diseară la chiulaba, da?

- Categoric, îl asigur eu și ne luăm rămas bun.

În drum către poartă, când ajung lângă cocoș, îmi vine o idee. Dacă nu cântă ăsta, voi cânta eu. Nu mă îndur să văd atâția oameni opriți din activitățile lor de un cântat de cocoș. Așa că îi dau bătaie.

- Cucuriguuuu! Cucuriguuuu! Cucuriguuuu!

Ascult cu atenție, dar nu aud nimic. Nici șampaniile bubuind, nici broaștele orăcăind, nici picamerele lucrând, nimic. Drept pentru care repet operațiunea. Degeaba! Același rezultat.

Lângă mine apare moșul de la poartă, zâmbind în batjocură.

- Te strofoci degeaba. Crezi că ăștia-s proști? Nu știu care-i cocoșul lor? Ha, ha, ha! Păi, băi, nene, ăla nu o să mai cânte fiindcă i-a dărâmat doctorul gardul și acum nu are pe ce să se mai urce. Hai, pa, că ești slab!

Plec al naibii de frustrat. De-abia acasă, când mă răcoresc cu o bere îmi dă prin gând să-mi sun amicul.

- Doctore, ridică gardul sau măcar o parte din ele ca să aibă cocoșul pe ce să se urce, altfel aștepți în veci o schimbare.

Seara, la peterecere, cum ajung, doctorul mă întâmpină cu brațele deschise.

- Am chemat muncitorii și am ridicat trei metri de gard. Detective, cum a văzut ăla, s-a cocoțat pe gard și dă-i cântare. Bă, era așa de bucuros, că a cântat un sfert de oră fără întrerupere. Daca-i ști cu ce presiune au sărit dopurile la șampanii, cu ce putere orăcăiau broaștele, cu ce poftă munceau ăia cu picamerele, cu ce...

- Gata, ajunge! Bine că s-a rezolvat.

- Eee, vezi ce înseamnă un detectiv? Are soluții la toate.

-Nu a fost ideea mea. Portarul mi-a spus-o.

- Serios!? Moș Toma!? Detective, fii atent! Mereu am suspectat că e ceva în neregulă cu moșul. E mult prea sănătos pentru locul său de muncă!!!

Florin Alexandru

Despre autor

S-a născut în Constanța la 28 iulie 1970. A copilărit în satul Dobromir de Vale, județul Constanța, iar primii trei ani de școală i-a parcurs la Școala Generală nr. 5 din Medgidia, locuind la bunici.

Din clasa a patra se mută cu părinții la Constanța, unde i se dezvoltă latura umană, ajungând în clasa a șasea să scrie un mic scenariu despre o corabie de pirați pe care "îl pune în scenă" în fața blocului, actori de ocazie fiind prieteni din copilărie, de vârste apropiate. Regia și interpretarea s-au bucurat de aplauzele locatarilor, încântați de teatrul ad-hoc la care asistaseră.

Cochetează cu scrieri scurte sau poezii (puține la număr), activitate continuată și după ce se căsătorește cu o frumoasă și deosebită dobrogeancă, Luminița, care îl încurajează să continue pe acestă linie, chiar și după ce accede în rândurile Poliției Române, unde activează de 22 de ani și 10 luni, în prezent având cel mai mare grad de agent, respectiv agent șef principal.

În anul 2009, a absolvit studiile Universității Spiru Haret, secțiunea Drept.

Pasionat de cărți, în special cele din domeniul aventurii, precum și de meseria pe care o practică, într-o zi de aprilie 2010, "savurează" romanul intitulat "SUFLETE DAMNATE", al scriitoarei islandeze Yrsa Sigurdardottir și, imediat, se declanșează voința și bucuria de a așterne pe hârtie o aventură. Ca și cum, până atunci, o înșiruire de evenimente și personaje ar fi stat pitite într-un cotlon al minții,.

Florin Alexandru deschide, în aceeași zi, camera secretelor și lasă slobodă imaginația. Atunci a luat naștere primul roman din seria "COMPANIA DETECTIVILOR", numit "MISTERELE ARTIȘTILOR" (autorul fiind îndrumat de doamna profesor de limba și literatura română, Felicia Jipescu, din cadrul Grupului Școlar Industrial de Electrotehnică și Comunicații Constanța) și care, după un timp, devine "ARUA", în forma actuală, după o colaborare cu Traian Brătianu, Dana Brezeanu și referentul Veronica Peicu, nimeni alta, decât cea care i-a recomandat și împrumutat cartea "Suflete Damnate".

Încurajat de oamenii din jurul său, inclusiv de editorul șef al editurii "EX PONTO", domnul Ovidiu Dunăreanu, profesorul universitar, Traian Brătianu sau doamna profesor doctor Olga Duțu, autorul continuă seria cu al doilea roman, care are ca titlu "AVEREA PREOTULUI COREEAN", publicat, de asemenea prin editura "EX PONTO".

În cursul lunii iulie 2017, a fost prezentat pe site-ul Poliției Române cu cele două romane.

PS. În curând, foarte posibil în această iarnă, va vedea lumina tiparului și al treilea roman din serie, intitulat "ARTIZANUL PĂCATELOR".

Din decembrie 2016, este și administratorul paginii de facebook "COMPANIA DETECTIVILOR CU UMOR", în care pot fi găsite postări cu glume și povestioare amuzante cu sau fără detectivi!