Video Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Cumpăna. „Să ne amintim mereu jertfa eroilor!”

1460

Articole de la același autor

Locuitorii comunei Cumpăna au fost invitaţi luni, 24 ianuarie, la manifestările festive prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române. Cu mic, cu mare, aceştia s-au adunat în centrul localităţii, la cele două monumente ale eroilor, unde au cântat, într-un glas, imnul naţional şi au admirat cadenţa perfectă a militarilor, la defilare.



Ceremonia dedicată împlinirii a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost organizară de Primăria şi Consiliul Local Cumpăna. Primarul Mariana Gâju i-a invitat pe toţi locuitorii comunei să sărbătorească, aşa cum se cuvine, această zi de o mare importanţă istorică pentru poporul român. După intonarea imnului de stat, preoţii localităţii au oficiat o ceremonie religioasă. Au urmat ceremoniile de cinstire a eroilor naţionali. Primarul Mariana Gâju a depus o coroană cu flori la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, subliniind necesitatea de a ne aminti mereu jertfa acestora. „Unirea Principatelor Române este unul dintre cele mai îndrăgite momente ale istoriei noastre. Cei 163 de ani care au trecut de la Mica Unire ne-au arătat care este distanţa de la efort la recompensă. Faptele eroilor noştri sunt cele care ne permit nouă să fim ceea ce suntem astăzi. Lupta românilor din toate timpurile a fost dusă pentru noi - cei care suntem acum aici. Pentru că noi suntem cei care ne bucurăm astăzi de reuşita lor, la fel cum mâine sperăm să se bucure copiii noştri de reuşitele noastre. Aducem astfel, un pios omagiu tuturor eroilor neamului românesc, mai ales celor care mai sunt astăzi printre noi, mulţumindu-le pentru demnitatea cu care au apărat interesele şi integritatea României”, a subliniat Mariana Gâju.



Coroane de flori au fost depuse şi de către reprezenţii Liceului „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, ai Grădiniţei „Sfânta Maria” şi ai Grădiniţei „Florilor”, ai Grădiniţei „Paradisul copiilor”. De asemenea, coroane de flori au fost depuse şi la Monumentul Veteranilor şi la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.



Omagiu pentru veteranul de război de 104 ani

Cu acest prilej, primarul Mariana Gâju, l-a omagiat pe veteranul de război Ion Ceapă, care, la finele lunii martie va împlini venerabila vârstă de 105 ani. Din păcate, acesta nu a putut participa la ceremonie, fiind internat în spital. Acesta va primi ulterior, din partea autorităţilor locale, o diplomă şi suma de 500 lei, în semn de recunoştinţă.




„Aceasta este ziua unităţii românilor, a naţiunii române, este ziua în care înaintaşii noştri au prins speranţa unirii întregii Românii, fapt ce s-a şi realizat pe 1 Decembrie 1918. Este ziua în care de aici de acasă, de la Cumpăna, ne adresăm cumpănenilor noştri, românilor noştri, oriunde s-ar afla, să fie mândri că sunt români, să fie demni, să trăiască cu omenie, dar în acelaşi timp cu onoare, acasă, în România, sau oriunde le-a purtat Dumnezeu paşii. Este ziua în care să restituim ţării noastre acea libertate, acea dorinţă de unitate şi aceasta depinde de fiecare dintre noi. A trăi în curăţenie, a trăi în demnitate înseamnă a-i învăţa pe copiii noştri să ridice fruntea şi să fie demni”, a mai spus primarul Mariana Gâju.



Evenimentul s-a încheiat cu defilarea Batalionului 341 de la Unitatea Militară Topraisar, sub aplauzele locuitorilor comunei Cumpăna. Iar, tradiţionala horă a Unirii a fost amânată pentru anul viitor, când nu vor mai fi restricţii pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3418 secunde