Ziua Armatei Române. "Armata a fost mereu pilonul de susținere al patriei în orice regim!"

223
Ziua Armatei Române.

Articole de la același autor

Ziua Armatei Române a fost sărbătorită duminică, 25 octombrie, prin manifestări organizate, în format restrâns, în întreaga ţară, în principalele garnizoane, dar şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români.

Cu acest prilej, preşedintele Ligii Militarilor Profesionişti, Dănuţ Albu, a transmis un mesaj puternic către colegii săi, încurajându-i să rămână uniţi şi devotaţi. „Dragi camarazi, astăzi este o zi de sărbătoare pentru noi toți. Armata Română a fost şi continuă să fie o elită a societății româneşti. Puține instituții sunt atât de performante şi de respectate, în țară şi în afara granițelor, aşa cum este Armata Română. Am avut prilejul să vedem cât de respectați sunt militarii români şi Armata Română în interiorul Alianței Nord-Atlantice şi am dovedit mereu că merităm cu prisosință acest respect”, a transmis caporalul Dănuţ Albu.

El a făcut referire şi la provocările din această perioadă. „Trăim vremuri grele din pricina noului coronavirus şi acest lucru ne împiedică să sărbătorim această zi atât de importantă pentru noi, aşa cum eram obişnuiți, alături de popor. Poate mai mult ca oricând se cuvine să reflectăm cu toții la rolul pe care armata îl are în istoria şi viața națiunii noastre. Armata Română a fost mereu în slujba acestei țări şi ne-a dat nouă, militarilor, privilegiul de a ne arăta devotamentul față de neam şi pământul românesc. Armata a fost parte din istoria noastră. Armata este parte din onoarea noastră, parte şi garant al libertății noastre de-a lungul vremurilor. Astăzi, de Ziua Armatei Române, trebuie să fim mândri că purtăm haina militară, că avem predecesori celebri, că armata a fost mereu pilonul de susținere al patriei în orice regim. La mulți ani, camarazi! Cu devotament, totdeauna uniți pentru patrie!”, încheie mesajul preşedintele Ligii Militarilor Profesionişti.

v v v

Izvoarele istorice atestă faptul că, la data de 25 octombrie 1944, după lupte grele și cu prețul vieții a 50.000 de soldați, orașul Carei a fost eliberat de sub ocupație străină. Victoria a fost posibilă în urma unei intense ofensive pentru eliberarea nord-vestului României, prin obținerea de victorii succesive la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea și Satu-Mare.

Pentru omagierea acestor victorii și a eroilor căzuți de-a lungul timpului, ziua de 25 octombrie a fost proclamată „Ziua Armatei României”, prin Decretul nr. 381 din data de 1 octombrie 1959, pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.431 secunde