Zeci de mii de controale pentru depistarea evazioniștilor cu cereale

Luni, 31 Martie 2014, 17:46
85
În lunile februarie și martie, Poliția Română a efectuat peste 31.800 de controale pentru verificarea legalității operațiunilor cu produse cerealiere și de panificație. Din totalul controalelor desfășurate, peste 7.300 au fost la societăți comerciale, 4.970 la persoane fizice, iar 19.500 au vizat mijloace de transport.


Activitățile derulate au avut ca scop prevenirea și combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării și comercializării produselor cerealiere și de panificație.


Polițiștii au constatat 434 de infracțiuni, dintre care 275 prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și 56 prevăzute de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, fapte de comiterea cărora sunt bănuite 368 de persoane. 


Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat peste 14.000 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3.245 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 38 la O.U.G. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale, restul fiind aplicate pentru alte abateri. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 6.500.000 de lei. 


De asemenea, valoarea totală a bunurilor ce au fost indisponibilizate în cadrul dosarelor penale și a celor ridicate în vederea confiscării este de peste 560.000 de lei.


Totodată, au fost confiscate sau indisponibilizate 16 mijloace de transport, în valoare de circa 550.000 de lei, iar în urma neregulilor constatate, a fost suspendată/oprită activitatea a 18 unități de morărit și panificație.


La activități au participat și reprezentanți ai organismelor de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.




Pagina a fost generata in 0.3159 secunde