Zeci de firme din stațiunile de pe litoral, amendate

218
Zeci de firme din stațiunile de pe litoral, amendate - xactiuni-1628860981.jpg

Articole de la același autor

Joi, 12 august, în intervalul orar 18.00 - 20.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat acțiuni pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus. În acest context, au fost legitimate 54 de persoane, controlate 43 de autoturisme și aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.000 de lei.

De asemenea, în aceeași zi, în intervalul orar 10.00 - 14.00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța au desfășurat acțiuni în stațiunile Olimp, Neptun și Năvodari pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Astfel, au fost controlate 22 de societăți comerciale, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.000 de lei, dintre care 4 la O.U.G. 28/1999, totodată fiind ridicată, în vederea confiscării, suma de 1.084 de lei.

La rândul lor, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea circulației, prelucrării și comercializării peștelui, produselor din pește și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit sau acvacultură, fiind verificată o societate comercială din localitatea Corbu. În urma controlului au fost identificată o cantitate de peste 70 de kilograme de pește (chefal, guvid, stavrid, etc.), pentru care administratorul nu a putut prezenta documente de proveniență. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, iar cantitatea de pește a fost ridicată, în vederea indisponibilizării. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5396 secunde