Zeci de amenzi aplicate agenților comerciali din județul Constanța, care nu respectă restricțiile anti-Covid

136
Zeci de amenzi aplicate agenților comerciali din județul Constanța, care nu respectă restricțiile anti-Covid - xactiunicovid-1640009457.jpg

Articole de la același autor

Polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu polițiști ai Serviciului Rutier, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Secției 4 Rurală Medgidia au desfășurat, duminică seara, 19 decembrie, activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a faptelor cu violență, a infracțiunilor contra patrimoniului, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane și au fost controlate peste 77 de autovehicule. Totodată, au fost verificați 28 de operatori economici, cu privire la respectarea prevederilor Legii 55/2020. În urma acțiunilor, au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 25.000 de lei, dintre care 26 la Legea 55/2020. În activități au fost angrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

În aceeași zi, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și au fost verificați 17 operatori economici, totodată fiind controlate 19 autovehicule. În urma acțiunilor, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, dintre care 6 la Legea 55/2020.

În activități au fost angrenați și jandarmi constănțeni.

De asemenea, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2 Mai, precum și ai Secției 3 Rurală Mangalia și Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020. Astfel, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, peste 130 de autovehicule. În urma acțiunilor, au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 17.000 de lei, dintre care 3 la Legea 55/2020.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5021 secunde