Vreți să fiți polițiști de frontieră? Se fac înscrieri la postliceală!

3904
Vreți să fiți polițiști de frontieră? Se fac înscrieri la postliceală! - frontieraadmitere-1613154879.jpg

Articole de la același autor

Încep înscrierile la concursurile de admitere organizate la instituțiile postliceale, pentru cei care vor să devină polițiști de frontieră. Astfel, Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, unde sunt pregătiți agenții de poliție de frontieră, scoate 220 de locuri pentru viitorii polițiști de frontieră. Cei interesați, din Constanța și Tulcea, se pot înscrie la sediul Gărzii de Coastă Constanța. Perioada de depunere a cererilor este 15 – 28 februarie, inclusiv în zilele de sâmbătă/duminică, în intervalul orar 8.00 – 16.00, iar depunerea documentelor pentru constituirea dosarului de recrutare se realizează până la data de 10 martie. Susținerea probei de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 18 – 24 martie, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, iar susținerea probelor de verificare a cunoștințelor va avea loc pe 27 martie, în municipiul Constanța, la o locație ce va fi stabilită până la acel moment.

După stabilirea listelor cu candidați care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, unitățile de învățământ transmit unităților de recrutare, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la proba de verificare a cunoștințelor, candidații care urmează să susțină examinarea medicală. Aceasta va avea loc în perioada 29 martie- 16 aprilie. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, iar rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoștința candidaților prin afișare pe site-ul oficial al unității de învățământ până la data de 17 aprilie 2021.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4313 secunde