Volkswagen furat din Franța, descoperit la Constanța

232
Volkswagen furat din Franța, descoperit la Constanța - volkswagen-1510592245.jpg

Articole de la același autor

La sfârșitul săptămânii trecute, acționând în baza unei informații, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup Nave Constanța, în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Constanța – Compartimentul Trafic și Furturi Auto, au desfășurat o acțiune pentru combaterea traficului internațional cu autoturisme furate în zona de competență.

Astfel, a fost identificat pe raza județului Constanța un autovehicul marca Volkswagen, model Tiguan, despre care existau informații că se află în atenția autorităților. În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul este căutat de autoritățile din Franța, acesta fiind declarat furat în data de 9 septembrie, iar la volan se afla cetățeanul român V.M., în vârstă de 28 de ani.

Șoferul, domiciliat pe raza județului Constanța, a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul este căutat de către autorități. Autoturismul, în valoare de aproximativ 8.500 euro, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0733 secunde