Vilă călcată de hoți la Saturn

428
1

Articole de la același autor

Trei tineri au ajuns pe mâna polițiștilor din municipiul Mangalia, după ce, în urmă cu două nopți, au dat spargerea la o vilă din stațiunea Saturn.
Conform spuselor inspectorului Crina Chirea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, B.I., de 17 ani, Emrah I., de 19 ani, și Constantin-Laurențiu D., de 19 ani, toți din Mangalia, au escaladat una dintre ferestrele de la parter ale vilei, ce fusese lăsată deschisă, și au pătruns în imobil, de unde au sustras patru telefoane mobile și un aparat foto. Bunurile aparțin unui turist din Cluj-Napoca.
Oamenii legii i-au prins pe hoți în scurt timp, reușind să recupereze de la aceștia lucrurile furate.
Polițiștii îi cercetează în stare de reținere pe B.I. și pe Emrah I. și în libertate pe Constantin-Laurențiu D. La comiterea infracțiunii a participat și un adolescent de 16 ani, de asemenea din Mangalia, care a fost dat în urmărire.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4189 secunde