Video VIDEO / Polițiștii locali cu "caracatița", între abuz și exces de zel

5137
12
VIDEO / Polițiștii locali cu

Articole de la același autor

Filmulețul în care trei polițiști  locali încearcă să încătușeze angajatul unui restaurant din centrul Constanței după ce s-au luat la harță din cauza montării unei "caracatițe", care a făcut zilele trecute înconjurul țării, a stârnit și interesul instituției Avocatul Poporului.
Ieri, special pentru a cerceta ce s-a întâmplat în acest caz s-a deplasat la Constanța prof. univ. dr. Valer Dorneanu, adjunctul Avoca-tului Poporului pentru domeniul armată, justiție, poliție și peniten-ciare.
Valer Dorneanu a declarat că vrea să cerceteze dacă este vorba de un fenomen la Constanța cu privire la astfel de atitudini ale polițiștilor locali și dacă s-a comis vreun abuz în acest caz.
El a discutat, ieri, cu reprezen-tanții restaurantului și cu persoana care acuză că a fost bruscată de polițiștii locali, cât și cu repre-zentanții Poliției Locale.
"Ne-am autosesizat în acest caz din cauza amploarei care s-a dat evenimentului. Am venit la Con-stanța pentru a ne lămuri dacă este un fenomen în ceea ce privește astfel de incidente. Din spusele petiționarilor noștri s-ar fi procedat abuziv", ne-a declarat Valer Dorneanu.
După ce s-a întâlnit și cu re-prezentanții Poliției Locale, Dorneanu ne-a spus că polițiștii s-ar fi aflat la limita excesului de zel în cazul blocării roților și aplicării amenzii. "Șoferul a parcat mașina chiar înainte de indicatorul care permitea acest lucru. Și indicatoarele sunt amplasate acolo puțin ciudat…
Atunci când au cerut să se legitimeze, lucrurile au început să se precipite. În ceea ce privește contravenția aplicată pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, lucrurile trebuie lămurite de instanță", ne-a mai spus Valer Dorneanu.
Verificările instituției Avocatul Poporului sunt însă în plină desfășurare, urmând să se stabilească dacă a fost vorba de un abuz, și dacă da, urmând a se face sesizări la instituții superioare ale statului menite să ia măsuri în astfel de situații.



Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Mihai
23 noiembrie 2011
Autosesizare?

Sa intelegem! Prin petitie se intelege orice sesizare, reclamatie sau solicitare adresata de o persoana unei institutii, moment in care persoana devine petitionar. Daca dl. Dorneanu afirma ca sau autosesizat, atunci de ce afirma si faptul ca petitionarii declara ca au fost abuzati?

mircea
23 noiembrie 2011
comunism

nenorocitul de mazare vrea sa instaureze dictatura, o gasca de golani care lucreaza la negru cu caschete de militieni !

Marian
23 noiembrie 2011
Parerea unui contribuabil

Parerea mea,ca martor al incidentului, este ca politistii au procedat corect.Lasati oamenii sa-si faca meseria sau preferati sa ia spaga.Contravenientul este un figurant.Bravo domnilor politisti!VREM DISCIPLINA, ORDINE SI LINISTE PUBLICA.

FLORIN
23 noiembrie 2011
!!!!!!!!!!!!!!!!

Sunt constantean si ca multi semeni de ai nostri ne-am lovit de aroganta politiei locale. Aeam un magazin pe str.Soveja si eram urmarit zilnic de acesti jegosi ordinari care umblau numai dupa spaga. Mi-au blocat rotile in mod abuziv de trei ori si de fiecare data spaga cate 1 mil(100 ron). Sunt niste nesimtiti ordinari, scursuri ale societatii noastre. Nu cred ca cineva are motiv sa parcheze nelegal, dar legea este de partea prostiei lor. Sunt niste pandari nenorociti. De la infiintarea lor ce lucruri bune s-au infaptuit in Constanta? care este rezultatul muncii lor?

kostas
23 noiembrie 2011
avocatul poporului!?

puscariile sunt pline de gainari, justitia romana apara marii infractori, interlopii, evazionistii, smecherii,etc. avocatul poporului s-a autosesizat ca politistii locali au sanctionat o beizadea. normal, aceste scursuri ale societati trebuiesc aparate, iar cei care reprezinta legea trebuie pusi la zid ca au tupeul de a sanctiona un tupeist ordinar. sunt mii de cazuri in care politistii au fost cei trasi la raspundere ca au avut tupeul de a-si indeplini sarcinile de serviciu, de a sanctiona pe cine nu trebuie. CAND SE VA AUTOSESIZA AVOCATUL POPORULUI DE A TRAGE LA RASPUNDERE GUVERNUL ROMANIEI CARE INCALCA FLAGRANT CONSTITUTIA, LEGILE TARII, HOTARARILE INSTANTELOR DE JUDECATA? MASURILE LUTATE DE GUVERNANTI CE AU SUBMINAT ECONOMIA, CE AU INFOMETAT MILIOANNE DE CETATENI,NU ASIGURA UN TRAI DECENT, NU IAU MASURI DE CRESTERE ECONOMICA, DE CREARE DE LOCURI DE MUNCA...EI..CAND VOR FI CERCETATI? CAND O INSTITUTIE CU ATRIBUTII DE CONTROL VA LUA MASURI DE SANCTIONARE? CAND? CAND? CAND DLE AVOCAT AL POPORULUI? AL CARUI POPOR SUNTETI AVOCAT? AL POPORULUI ROMAN IN NICIUN CAZ! DE CE APARATI INFRACTORII? DE CE APARATI DEZORDINEA? DEJA TRAIM IN FRICA, IN NESIGURANTA? ESTE UN ACT DE CURAJ SA TRAIESTI IN ROMANIA, SA CIRCULI PE STRADA, SA STAI IN CASA. ONOR JUSTITIEI CARE APARA DEZORDINEA! NOI, CETATENII URBEI, VREM SIGURANTA, VREM ORDINE, VEM LINISTE, VREM DEMNITATE SI RESPECT.

Walter
23 noiembrie 2011
Alimentara din Strada

Auzi mhai patron de magazin incult si prost ce esti tu mare patron care iti lasi ca nesimtitu masin in fata magazinului casa stie lumea ca este al tau,si ca ai venit de la tara si te-ai ajuns si io trebuie sa stau blocat cu masina ca tu iti descarci marfa si iti este lene sa iti misti curu gras trei metri cu baxul de suc in mana!Mie miar fi rusine in locul tau ,eu nu cred ca tu parcai regulamentar si cineva iti cerea spaga pentru ca de ce iai da si apropo de ignoranta cred ca tu,care blochezi o banda de circulatie esti mult mai ignorant decat acei politisti. BRAVO ACEI POLITISTI

elena
23 noiembrie 2011
golanii cu caracatitele

Bravo Mircea!!!! Ai perfecta dreptate, numai golani de-ai lui Mazare deghizati in asa zisi politisti, peste tot. In constanta se fac zilnic zeci de spargeri in locuinte, iar acesti mizerabili in loc sa se ocupe de ceea ce reprezinta intradevar o Mare Problema, ei pandesc pe unu si pe altul sa mai puna cate o caracatita si asta pentru ca oricum nu avem unde sa parcam, nu exista parcari amenajate. De fapt Mazare nu are timp de noi ci mai degraba de vacantele lui luxuriante platite de niste prosti ca noi.

Platitor de taxe si impozite
23 noiembrie 2011
Desfiintarea pilelor locale

Eu consider ca politia locala trebuie desfiintata.

lulu
23 noiembrie 2011
eu

cetatean care ai alimentara pe str. soveja nu te pandeste nimeni eu ca mama te-as lasa fara permis de conducere, din cauza ta si a multor "soferi" trotuarele si primele benzi sunt ocupate....mircea citeste atributiile politistilor locali nu mai vorbi in necunostinta de cauza....ce treaba are mazare in toata povestea asta?

lulu
23 noiembrie 2011
eu

platitor de taxe si impozite sunt convinsa ca nu sti cu ce se ociupa politia locala

12 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5961 secunde