Video VIDEO. Polițiști cu "abonament la mită". Cum își negociau oamenii legii șpăgile

5785
2
VIDEO. Polițiști cu
Procurorii constănțeni au finalizat un dosar în care 16 polițiști, aparținând a patru struc-turi de poliție din Constanța, au fost trimiși în judecată, fiind suspectați de fapte de corupție. În total, 34 de per-soane fizice, agenți de pază și polițiști au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru numeroase fapte de corupție. Este vorba de un grup infracțional organizat, format din 16 polițiști constănțeni, care colaborau cu hoții de fier vechi, cunoscuți cu o serie de antecedente penale. Acești presupuși oameni ai legii aveau un adevărat "abonament la mită", cu condiția de a-i proteja prin diverse metode pe infractori, pentru a sustrage fier vechi din Portul Constanța.

"Banii sunt puțini, vreau și spor de pantă"

Grupul de hoți acționa protejat și coordonat de către polițiști și agenți de pază. Ei știau tot ce se întâmplă cu programul trenurilor și anunțau controalele colegilor polițiști, care nu făceau parte din grupul infracțional, astfel încât hoții știau tot ceea ce se întâmpla. În acest fel, puteau evita să fie prinși, iar "oamenii legii" și hoții dezvoltaseră un adevărat limbaj prin care își negociau loviturile. "Se furau mii de kilograme, din tot felul de mărfuri, ușor vandabile care se valorificau ulterior, iar prejudiciul se împărțea. Polițiștii vizați aveau un adevărat abonament la mită. Terminologia folosită într-o interceptare de către unul dintre polițiști, care negocia mita cu unul dintre hoți. «Banii sunt puțini, vreau și spor de pantă». Adică era o diferență între, dacă te lasă să furi la drum drept sau te lasă să urci, cu marfa la spate, pe o pantă, unde erai mai vizibil și crește prețul, cam asta era rațiunea", a declarat Teodor Niță, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Cum funcționa grupul infracțional

Florian-Silviu Ghica, Cosmin Boștiuc, Emil Boghiu, Viorel Mitu, Mihai Mitală, Cristian Moșoiu, Alex Tiberiu, Viorel Nelepcu sunt polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Transporturi Maritime Constanța care, contra cost, își ignorau atribuțiunile legal privind însăși faptele de furt, ascunzând atât furturile ca atare și făcându-se că nu văd infractorii, se arată în rechizitoriul întocmit. Petrică Ștefan și Demirel Cadîr, polițiști de frontieră ai Gărzii de Coastă Constanța, aveau rolul de a asigura protecția hoților din momentul în care furau până când ieșeau din port cu marfa furată. Hoții erau "preluați" apoi de Cristian Badea și Ciprian Enache, care aveau rolul de a proteja grupurile care scoteau marfa din port, aceștia fiind polițiști ai Secției 5 din Constanța. Andrei-Bogdan Andreescu, agent la Secția Regională Poliție Transporturi Constanța avea rolul de a-i avertiza pe hoți despre circuitul trenurilor din care se puteau efectua sustrageri. Totodată, agentul organiza sistemul de pază polițienească și contractuală a mărfurilor transportate.

Polițiștii continuă să lucreze în sistem

Teodor Niță susține că grupul de hoți era extrem de bine pus la punct și, independent, a mai dat zeci de spargeri pe raza Constanței, o parte a tâlharilor fiind condamnați definitiv. Totuși, o parte a hoților se sustrag urmăririi penale și sunt căutați de autorități pentru a fi audiați. Câțiva dintre polițiști au avut bunul simț de a demisiona, dar exemplul lor nu a fost preluat și de majoritatea "oamenilor legii" trimiși în judecată, care au preferat să se transfere către alte structuri, rezervându-și dreptul la tăcere. Prejudiciul poate ajunge la câteva sute de mii de euro, dar poate fi cu greu stabilit, pentru că s-a furat în mod organizat. Procurorul Teodor Niță spune că "la un transport masiv de uree, de 300 tone, ei furau 30 de kilograme, fiind foarte greu de demonstrat fiecare pas al furturilor. Din acest motiv, polițiștii sunt suspectați că au format un grup infracțional organizat, cu scopul de a sustrage câte puțin pentru a nu se vedea de unde s-a furat".

Instrumentarea dosarului s-a făcut pe parcursul ultimilor trei ani, iar dosarul a fost făcut cu sprijinul lucrătorilor Direcției Generale Anticorupție Constanța. Pedeapsa pe care o riscă cei trimiși în judecată depinde foarte mult de interpretarea magistraților, dacă se va ține cont de vechea sau de noua lege. Polițiștii, agenții și hoții riscă între 12 și 24 de ani de închisoare, fiind prevederile maxime din noul și vechiul Cod Penal pentru faptele încadrate.

Agenții trimiși în judecată fac parte din SPTM Constanța, Secția 4 și 5 de Poliție Constanța, GN Constanța, SRPT TF Gară Constanța, iar agenții de pază erau angajați la SC Tomis Protect SRL.

Comentează știrea

costica
2 iunie 2016
opinie

Bani urgent, din prima lună! Ai acum in fata o oferta super-serioasa! Iata si de ce: pentru ca numai aici poti sa castigi bani imediat, din prima luna, fara sa recrutezi oameni, fara sa construiesti retele, doar cu o activitate eleganta si simpla! Cere acum mai multe detalii la email: pacurarucostica1963@gmail com

titel
2 iunie 2016
solicitare

rugam pe pacuraru costica sa dea detalii in ziar despre castigul usor de bani, !!

Răspuns la: opinie
Adăugat de : costica, 2 iunie 2016
Bani urgent, din prima lună! Ai acum in fata o oferta super-serioasa! Iata si de ce: pentru ca numai aici poti sa castigi bani imediat, din prima...
Pagina a fost generata in 0.6318 secunde