VIDEO. CONTAINERE CU DEȘEURI, oprite în Portul Constanța

Joi, 08 Aprilie 2021
262


În data de 07.04.2021, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, polițiștii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa și ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au efectuat controlul fizic la cinci containere descărcate de pe o navă, pavilion Liberia, aflată în Portul Constanța Sud Agigea. Containerele fuseseră încărcate în Germania, iar mărfurile proveneau de la o societate din Belgia.
Astfel, s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerele conţineau produse din material plastic inutilizabile, în interior au fost constatate deşeuri lemnoase, metalice precum şi deşeuri periculoase (acumulatori şi componente metalice, scule electrice).
De asemenea în aceeaşi dată, poliţiştii de frontieră sub coordonarea aceluiaşi procurorul de caz, au mai efectuat controlul fizic asupra unui container, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud  și  Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, descărcat în Portul Constanța Sud Agigea de pe o navă, pavilion Liberia. Containerul a fost încărcat în Canada.




Pagina a fost generata in 0.1762 secunde