VETERANII DIN TEATRELE DE OPERAȚII, CINSTIȚI DE FORȚELE NAVALE ROMÂNE

192
VETERANII DIN TEATRELE DE OPERAȚII, CINSTIȚI DE FORȚELE NAVALE ROMÂNE - img1799-1541762732.jpg
Reprezentanții Forțelor Navale Române participă duminică, 11 noiembrie, la ceremonia militară și religioasă organizată în municipiul București, la Monumentul Eroilor militari căzuți în Teatrele de Operații și pe teritoriul României, cu prilejul marcării Zilei Veteranilor din teatrele de operații. Parlamentul României a hotărât să acorde respectul cuvenit militarilor care au participat la misiuni în teatrele de operații de pe mapamond și, în anul 2014, a adoptat Legea nr. 150 pentru recunoașterea meritelor personalului Armatei participant la acțiuni militare și acordare a unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.


Peste 3.100 de militari din Forțele Navale Române au participat, în perioada post-decembristă, la acțiuni militare în teatrele de operații maritime din Marea Mediterană și din Oceanul Atlantic, precum și în teatrele de operații terestre din Africa și din Asia, îndeplinind astfel angajamentele asumate de țara noastră față de sistemele de securitate internaționale. Doi militari ai Forțelor Navale Române nu s-au mai întors niciodată acasă din misiune, jertfindu-și viața pe câmpul de luptă din Afganistan, în anul 2013. Sublocotenenții post-mortem Adrian Postelnicu și Claudiu-Vasile Popa, militari de elită ai Grupului Naval de Forțe pentru Operații Speciale, au plătit supremul tribut pentru România, devenind ancore în timp pentru generațiile viitoare de marinari militari.


De altfel, ziua de 11 noiembrie a fost aleasă de România pentru a sărbători Ziua Veteranilor din teatrele de operații pentru că la 11 noiembrie 1918, la ora 11:00, a fost semnat Armistițiul între Puterile Antantei și Germania, prin care se marca sfârșitul Primului Război Mondial, iar pentru români se creau condițiile necesare realizării Statului Național Unitar Român, la 1 Decembrie 1918, dar și pentru că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogorași, primul militar român decedat în teatrul de operații din Afganistan.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4063 secunde