Vești bune: anul acesta, vor fi disponibile peste 5.500 de locuri în școlile de poliție

238
Vești bune: anul acesta, vor fi disponibile peste 5.500 de locuri în școlile de poliție - xscolipolitie-1641381638.jpg
Deficitul de personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne crește de la o zi la alta, ieșirile din sistem fiind cu mult peste cifrele de școlarizare din ultimii ani. Drept pentru care, polițiștii reclamă că sunt puși în situația să efectueze sarcini pentru doi – trei colegi. Pentru anul 2022 a fost stabilit prin HG nr. 477/ 2021 un număr de 2.668 de locuri, pentru care a fost solicitată o suplimentare a numărului de locuri cu 2.891 locuri pentru anul I, la învăţământul postliceal militar organizat de Ministerul Afacerilor Interne în anul şcolar 2021-2022, astfel încât cifra de şcolarizare să fie de 5.559 locuri.

Recent, Ministerul Educației Naționale a pus în transparență decizională proiectul de Hotârâre de Guvern, urmând ca în perioada imediat următoare, actul normativ să fie adoptat. Conform notei de fundamentare a proiectului de hotărâre, „prin adresa nr. 41011/2021, Ministerul Afacerilor Interne informează Ministerul Educaţiei, cu privire la faptul că înregistrează un deficit accentuat de resurse umane, generat de diferenţa dintre intrările şi ieşirile din sistem. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, una dintre măsurile identificate pentru reducerea deficitului de resurse umne, o reprezintă şcolarizarea la capacitate maximă de pregătire a instituţiilor de învăţământ postliceal proprii organizată în sistem „suveică”, astfel încât o serie se va afla la curs, în timp ce cealaltă serie se va afla în stagiu de practică”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9167 secunde