Vara generalilor. Cine a fost promovat în conducerea Armatei României

1033
Vara generalilor. Cine a fost promovat în conducerea Armatei României - armataschimbari-1566316132.jpg

Articole de la același autor

Schimbări la vârf în Armata României. Prin ordine emise de ministrul Apărării naționale, Gabriel Leș, trei generali au fost numiți în funcții de conducere, informează Biroul de presă al MApN. 


Generalul-maior Daniel Petrescu a fost numit, începând cu data de 13 august 2019, în funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Apărării și înaintat, la data de 14 august 2019, prin decret al Președintelui României, la gradul de general-locotenent cu trei stele. 


Generalul-locotenent Daniel Petrescu a îndeplinit, din august 2017 până la această dată, funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). Experiența sa profesională include funcții deținute la nivel tactic, operativ și strategic în cadrul Forțelor Terestre Române, în comandamente NATO și în teatrele de operații. Este veteran al teatrelor de operații, cu misiuni executate în Angola (1995-1996-misiunea UNAVEM III și 1998-1999- misiunea MONUA), Albania (1997), iar la comanda Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni" a executat misiuni în Kosovo (2003), Bosnia-Herțegovina (2004), Irak (2005) și Afganistan (2007). 


XXX 
Generalul-maior Ovidiu Uifăleanu a fost numit, începând cu data de 13 august 2019, în funcția de consilier coordonator domeniu al ministrului Apărării naționale. Atribuțiile de șef al Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT) sunt îndeplinite de generalul-maior Dorin Blaiu, comandant al Componentei Operaționale Terestre și locțiitor al șefului SMFT.


Generalul-maior Ovidiu Uifăleanu a îndeplinit, din august 2017 până în prezent, funcția de șef al SMFT. Experiența anterioară include funcțiile de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE) (2015-2017), comandant al Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" (2014-2015), precum și alte funcții de nivel operativ și tactic. 
Este veteran al teatrelor de operații, cu misiuni executate în Bosnia- Herțegovina (2003) și Afganistan (comandant al Batalionului 812 Manevră "Șoimii Carpaților" - 2007 și locțiitor al șefului operațiilor în Combined Team Zabul - 2012). 


XXX 
Generalul-maior Iulian Berdilă a fost numit, începând cu data de 20 august 2019,  în funcția de comandant al Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). 


Generalul-maior Iulian Berdilă a îndeplinit, din septembrie 2017 până în prezent, funcția de șef al Direcției planificare strategică din Statul Major al Apărării. Printre funcțiile îndeplinite anterior se numără cea de comandant al Brigăzii 81 Mecanizată "General Grigore Bălan" (2015-2017) și cea de șef de stat major al Diviziei 2 Infanterie "Getica" (2014-2015). 


Ca veteran al teatrelor de operații a îndeplinit misiuni în Irak (ofițer executiv al locțiitorului șefului de stat major pentru operații din cadrul Forței Multinaționale din Irak, 2006-2007) și Afganistan (comandant al Batalionului 2 Infanterie "Călugăreni" - 2011). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4977 secunde