Vă pregătiți să dați examen pentru permisul auto? Noi trasee pentru proba practică

1140
Vă pregătiți să dați examen pentru permisul auto? Noi trasee pentru proba practică - fotofondtraseeprobapermis-1559846220.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au actualizat traseele pe care se pot desfășura pregătirea practică și susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere în județul Constanța. 


Pregătirea practică în vederea susținerii examenului pentru obținerea permisului de conducere în municipiul Constanța se poate desfășura pe toate străzile deschise circulației rutiere, cu excepția străzii Soveja, de la intersecția cu bulevardul Mamaia până la intersecția cu strada Primăverii, precum și a străzilor Chiliei, Maramureș, Ion Andreescu și Războieni. De asemenea, candidații nu vor intra în perimetrul format de strada Mihai Viteazu, de la intersecția cu bulevardul Ferdinand până la intersecția cu strada Traian, pe strada Traian, de la intersecția cu strada Mihai Viteazu până la intersecția cu bulevardul Tomis, pe strada Termele Romane (bulevardul Marinarilor), pe bulevardul Regina Elisabeta, pe strada Remus Opreanu și pe strada Lebedei. 
Sunt excluse din traseul pentru pregătirea probei practice și strada Mircea cel Bătrân, din Piața Ovidiu până la intersecția cu bulevardul Ferdinand, bulevardul Tomis, din Piața Ovidiu până la intersecția cu bulevardul Ferdinand, străzile din interiorul perimetrului, cum ar fi strada Ecaterina Varga, strada Mihail Kogălniceanu, de la intersecția cu bulevardul Ferdinand până la intersecția cu strada Dragoș Vodă, strada Revoluției din 22 Decembrie 1989, strada Marcus Aurelius, strada Sulmona, strada Arhiepiscopiei, fără ca enumerarea să aibă caracter limitativ, dar și parcarea din vecinătatea Porții de acces nr. 1 a Portului Constanța. 


Zonele aglomerate, interzise și pentru pregătire 
În plus, până pe 15 septembrie 2019, este interzis accesul pe bulevardul Mamaia, de la intersecția cu strada Soveja, până la intersecția cu strada Lotus, pe bulevardul Mamaia Nord, de la intersecția cu strada Lotus până la intersecția cu bulevardul Năvodari, și pe bulevardul Tomis, din Piața Ovidiu până la intersecția cu bulevardul Aurel Vlaicu. 


Examinarea cursanților în vederea obținerii permisului de conducere în municipiul Constanța se poate desfășura pe toate străzile deschise circulației rutiere, dar cu mai multe excepții. Astfel, până pe 15 septembrie, este interzis accesul pe bulevardul Mamaia (de la intersecția cu strada Soveja până la intersecția cu strada Lotus, și pe bulevardul Mamaia Nord de la intersecția cu strada Lotus până la intersecția cu bulevardul Năvodari. 


Pregătirea practică a elevilor în vederea obținerii permisului de conducere se va realiza în județul Constanța, pe toate drumurile deschise circulației rutiere, cu excepția autostrăzilor A2 și A4.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.2155 secunde