Urmăriri pe străzile Constanței. Contrabandiști, prinși cu mii de pachete de țigări

245

Articole de la același autor

În urmă cu două zile, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Prevenirea și Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere al Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au depistat doi cetățeni români, A.C. și G.N., în timp ce desfășurau activități de comercializare a produselor din tutun pe o stradă din municipiul Constanța.

La intervenția polițiștilor de frontieră, unul dintre bărbați, A.C., în vârstă de 46 de ani, nu s-a suspus somării acestora, a urcat în autoturism și a plecat în viteză, pe străzile din zonă.

Polițiștii de frontieră au pornit în urmărirea șoferului care a oprit pe o stradă lăturalnică unde a abandonat mașina. Totodată, în urma verificării autoturismului ce aparținea celuilalt cetățean român, G.N., în vârstă de 62 de ani, au fost descoperite în portbagaj 1.000 de pachete cu țigări de contrabandă, marca Marble.

În urma celor constatate, polițiștii de frontieră au extins cercetările și au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța, emise de Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța - Secția penală, la locațiile folosite de către A.C., unde existau suspiciuni că sunt depozitate țigări de contrabandă.

În urma activităților desfășurate, polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea totală de 7.132 pachete cu țigări de contrabandă, mărcile Ashima și Marble, în valoare de aproximativ 71.320 lei, și au fost indisponibilizate trei autoturisme, mărcile Volkswagen Passat, Hyundai Accent și Volkswagen Golf.

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului învestit din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5018 secunde