Urmărire ca în filme în trafic. Trei tineri drogați și băuți au încercat să scape de polițiști, fugind pe câmp

656
Urmărire ca în filme în trafic. Trei tineri drogați și băuți au încercat să scape de polițiști, fugind pe câmp - politia-1528630656.jpg

Articole recomandate

Urmărire ca în filme în Capitală. Agenții brigăzii rutiere au încercat să oprească un autoturism depistat în timp ce circula cu viteză, insă șoferul a refuzat să oprească. Mai mult, șoferul a intrat cu mașina pe un câmp din zona Centurii București, încercând să scape de oamenii legii. În mașină, oamenii legii au găsit trei tineri beți și cu droguri asupra lor. Cei trei au fost duși la audieri. Conducătorul autoturismului a fost amendat și s-a ales și cu dosar penal.


Potrivit Poliției Capitalei, duminică dimineață agenți ai Brigăzii Rutiere au făcut semnal de oprire unui autoturism care circula cu viteză peste limita legală în zona Centura București - Pod Vitan, dar șoferul a refuzat să oprească și a virat dreapta, intrând pe câmp.


Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, șoferul abandonând mașina și fugind împreună cu cei doi pasageri. Cei trei au fost prinși și imobilizați.


Șoferul a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr de 27 de ani care a fost testat cu aparatul alcooltest, fiind depistat cu o valoare de 0,26 % alcool pur în aerul expirat. De asemenea, și în urma testării cu aparatul Drug test reacția a fost pozitivă, iar în mașina acestuia a fost găsită și materie vegetală uscată, care a fost ridicată.


Tânărul a fost dus la sediul Brigăzii Rutiere pentru audieri și amendat cu 1.750 de lei, fiindu-i întocmit dosar penal pentru "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9171 secunde