UPDATE / Incident în județul Constanța! Intervine elicopterul Smurd
1914
Articole de la același autor
Se amenajează un nou sens giratoriu pe bulevardul Mamaia
03 Martie 2020
Militari americani, în vizită la Primăria Constanța
26 Februarie 2020
Un elicopter Smurd și un echipaj de prim răspuns din cadrul Stației Hârșova intervin, la această oră, în localitatea Pantelimonul de Sus, pentru acordarea primului ajutor medical la două persoane rănite în urma exploziei unei sobe. Este vorba despre o femeie și copilul ei de 8 ani, cărora li s-a acordat primul ajutor medical la fața locului, urmând să fie transportați la spital.
Din primele informații, mama a suferit arsuri la nivelul mâinilor, iar copilul arsuri pe mâini și pe spate.
Explozia nu a fost urmată de incendiu, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
UPDATE
În urma verificărilor făcute la fața locului, s-a stabilit că nu a fost vorba de o explozie, chiar dacă inițial persoanele care au sunat la 112 au spus că ar fi fost vorba de o explozie.
Cercetările privind împrejurările au fost preluate de organele abilitate, transmit reprezentanții ISU Dobrogea.
UPDATE
Polițiștii din cadrul Secției 7 Rurală Crucea au fost sesizați despre faptul că o minoră, de 8 ani, care s-ar fi jucat într-o cameră a locuinței de domiciliu, în apropierea unei sobe, a suferit arsuri pe spate, întrucât ușa sobei s-a deschis singură, iar un lemn care ardea i-ar fi căzut pe spate.
Minora este conștientă, a fost preluată de elicopterul SMURD pentru a fi transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 06 Martie 2020
Vineri, 06 Martie 2020
Joi, 05 Martie 2020
Joi, 05 Martie 2020
Miercuri, 04 Martie 2020
Duminică, 01 Martie 2020
Duminică, 01 Martie 2020
Miercuri, 26 Februarie 2020
Miercuri, 26 Februarie 2020
Marţi, 25 Februarie 2020