UPDATE / Accident de tren lângă Madrid: zeci de persoane au fost rănite. "PRINTRE VICTIME SUNT ȘI NOUĂ ROMÂNI!"

190
UPDATE / Accident de tren lângă Madrid: zeci de persoane au fost rănite.

Articole recomandate

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, două fiind spitalizate, în urma unui accident feroviar produs vineri după-amiază la periferia orașului spaniol Madrid, relatează presa spaniolă. Ministerul Afacerilor Externe a precizat, vineri, în urma accidentului feroviar din Spania, produs la Alcala de Henares, nouă cetățeni români au suferit leziuni ușoare, dintre care o persoană a fost transportată la spital, dar se află în afară oricărui pericol, potrivit unui comunicat de presă.


"Conform informațiilor obținute de la autoritățile locale până la acest moment, în urma accidentului au suferit leziuni ușoare nouă cetățeni români. Dintre aceștia o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din apropiere pentru asistență medicală și se află în afara oricărui pericol. Până la momentul de față, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență din partea cetățenilor români afectați de situația semnalată", se arată în documentul citat, scrie Mediafax.ro.

De asemenea, misiunea diplomatică monitorizează situația și menține contactul neîntrerupt cu autoritățile locale, fiind pregătită să intervină dacă situația o va impune.

Compania feroviară spaniolă, Renfe, a transmis că accidentul s-a produs probabil din cauza unei defecțiuni la sistemul de frânare al trenului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4291 secunde