€ 4.734
£ 5.2448
$ 4.2129

Mai multe ştiri online:

Unul dintre tinerii care au plonjat cu mașina în apă, reținut. El s-ar fi aflat la volan, și nu una dintre fetele care au murit

Ştire online publicată Miercuri, 30 Mai 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Ies la iveală detalii noi în cazul teribilului accident de la Lacul Ghioroc, în urma căruia și-au pierdut viața două fete. Anchetatorii au stabilit că, de fapt, mașina care a plonjat în lacul din județul Arad ar fi fost condusă de unul dintre băieți, și nu de o fată, așa cum se credea inițial. Tânărul de 19 ani a fost reținut, fiind dus în arestul Poliției Județene Arad.


În noaptea de 20 mai, o mașină al cărui șofer a pierdut controlul volanului a plonjat în Lacul Ghioroc din Arad. Doi băieți au reușit să se salveze, în timp ce alte două victime, două fete, Adelina și Laura, au fost scoase după 25 de minute din mașină, iar medicii au început manevrele de resuscitare. După două ore, tinerele de 24 și 26 de ani au fost declarate moarte. Fetele se aflau pe locurile din față ale autoturismului, dar anchetatorii au descoperit, după administrarea probelor, că, de fapt, mașina fusese condusă de unul dintre băieți.

„În baza probatoriului administrat, a reieșit faptul că la volanul autoturismului implicat în evenimentul de la Ghioroc, din data de 20 mai, în urma căruia și-au pierdut viața două tinere, ar fi fost un tânăr de 18 ani. Acesta a fost reținut de polițiștii orașului Lipova pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova cu propunere de arestare preventivă. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. IPJ Arad transmite condoleanțe familiilor celor două victime”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad, scrie libertatea.ro


Tânărul de 18 ani, din Orțișoara, ar urma să fie dus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, miercuri, după ce pe numele lui a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Băiatul este acuzat de ucidere din culpă și va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7332 secunde