Unul dintre frații Vasea, condamnat definitiv

4550
Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins recursul declarat de Remus Gabriel Vasea, unul dintre vestiții frați Vasea, care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Hotărârea este, de această dată, definitivă.
Amintim că, în urmă cu un an, magistrații de la Judecătoria Constanța au dispus condamnarea lui Remus Gabriel Vasea la șase luni de închisoare pentru vătămare corporală și la un an de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând a executa pedeapsa cea mai grea respectiv de un an de închisoare. Instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de trei ani, reprezentând termen de încercare. Instanța de la Judecătorie a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Bogdan Ștefan Acatrinei - dentist de profesie și obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.000 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, în condițiile în care victima solicitase 100.000 de lei. De asemenea, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.052 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. Hotărârea a fost men-ținută atât de Tribunalul, cât și de Curtea de Apel Constanța.
Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 5 spre 6 februarie 2006, în jurul orelor 1,30 - 2, Bogdan Ștefan Acatrinei s-a deplasat, împreună cu Răzvan Dinu, în club "White Horses", din Constanța, întrucât Acatrinei dorea să-i facă cinste cu prilejul zilei sale de naștere.
După aproximativ 15 minute de la efectuarea comenzii, el a văzut intrând în club un grup de aproximativ 6 - 7 bărbați, care se manifesta gălăgios, prin înjurături și gesticulări, ca și cum reprezenta o forță de temut pentru ceilalți consumatori.
Văzând comportamentul sfidător al grupului, Acatrinei și Dinu au hotărât să părăsească localul, ridicându-se de la masă și lăsând băutura în pahare. După ce s-a îndepărtat doi pași de la masă, Acatrinei a fost lovit, dintr-odată, cu capul în zona gurii, de Remus Gabriel Vasea, ce făcea parte din grupul agresorilor.
Din cauza loviturii neașteptate și puternice, Acatrinei s-a dezechilibrat și a căzut pe paviment. A încercat să se ridice, sprijinindu-se în mână, însă a venit Sali Usein, care l-a apucat de brațul drept, răsucindu-i-l la spate.
Acatrinei a rămas aplecat cu capul în jos și mâna la spate și astfel a fost lovit din nou cu pumnii și picioarele, cu genunchii, în zona capului, peste gură și nas, în stomac, peste torace, atât de Sali Usein, cât și de Remus Gabriel Vasea.
În urma loviturilor aplicate de cei doi, Acatrinei a căzut din nou pe paviment, loc unde agresorii i-au mai aplicat alte lovituri, după care s-au retras din local. Victima s-a târât până la scară, de care s-a agățat pentru a se ridica în picioare și pentru a ieși din local, fiind ajutată de martorul Memetali Alatin, zis "Todor". La ieșirea din local, bărbatul s-a întâlnit cu martorul Dinu, care, după ce a văzut cum este lovit prietenul său, a fugit de frică din local, fiind și el lovit de unul dintre agresori cu piciorul în spate, și s-a rostogolit pe scări.
Victima a avut nevoie de 21 - 22 de zile de îngrijiri medicale pentru a se reface. A suferit un traumatism cranio-facial deschis, fractură de piramidă nazală și sept nazal cu deplasare, pentru care s-a recomandat intervenție chirurgicală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2808 secunde