Un tânăr de 20 de ani a murit după ce a intrat cu maşina în parapeţii drumului şi într-un TIR

439
Un tânăr de 20 de ani a murit după ce a intrat cu maşina în parapeţii drumului şi într-un TIR - politia-1620465253.jpg

Articole recomandate

Un tânăr de 20 de ani a murit, sâmbătă, pe E60, în zona localităţii clujene Dumbrava, după ce a intrat cu maşina în parapeţii drumului, de unde a fost proiectat într-un camion de pe sensul opus.


"Un tânăr de 20 de ani, din comuna Mănăstireni, care se deplasa din direcţia Oradea spre Cluj-Napoca, în afara localităţii Dumbrava, a intrat în coliziune cu parapeţii de pe partea dreaptă. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un ansamblu de vehicule care se deplasa pe sensul opus. Din nefericire, tânărul de 20 de ani a decedat", informează IPJ Cluj.


Medicii au încercat să-l resusciteze pe tânăr timp de 50 de minute.


"A fost înregistrată o solicitare pentru intervenţia pompierilor ca urmare a unui grav accident rutier, produs pe E60, în apropierea localităţii Dumbrava. Au intervenit la faţa locului o autospecială şi un echipaj SMURD, care sunt suplimentate de încă o ambulanţă SAJ. Au fost găsite un autocamion şi un autoturism avariate şi un tânăr fără semne vitale. Manevrele de resuscitare au fost aplicate timp de cca 50 de minute, însă fără a putea readuce semnele vitale pentru tânărul de 20 de ani. Înaintea sosirii forţelor alertate, la faţa locului s-au oprit un echipaj SAJ aflat în deplasare la altă misiune şi un medic clujean. Aceştia au acordat primul ajutor calificat din primele momente după accident, până la sosirea echipajelor specializate, care au continuat aplicarea suportului vital avansat", informează ISU Cluj. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5843 secunde