Un tânăr ars în Colectiv își acuză mama: "I-a luat concubinului mașină cu banii din donații! Intru în greva foamei"

2956
1
Un tânăr ars în Colectiv își acuză mama:

Articole recomandate

Unul dintre tinerii care au supraviețuit după tragedia din clubul Colectiv anunță că intră în greva foamei după ce mama lui i-ar fi luat banii primiți ca ajutor de la Guvern și donațiile de la alte persoane.

Alexandru Olteanu susține, într-un mesaj pe Facebook, că femeia ar fi folosit întreaga sumă pentru a-i cumpăra o mașină iubitului ei și pentru a-și echipa locuința cu diverse aparate electronice și electrocasnice.



"Începând de astăzi intru în GREVA FOAMEI pentru că statul a permis unei persoane iresponsabile și fără scrupule să fie însoțitorul meu aici în Anglia. Este vorba de mama mea.

Nu voi mai comunica cu nimeni decât prin intermediul telefonului. Nu vreau să dau interviuri, vreau să se afle situația mea și să se facă dreptate.

Îmi voi continua tratamentul dar nu voi vorbi cu medicii englezi despre această situație.

Mama a ajuns la Spitalul de Arși pe 4 Noiembrie deși a fost înștiințată încă de dimineața de după accident că eu ma aflu în comă și stare critică la spital. În momentul în care m-am trezit din comă am fost confuz total. Nu știam unde sunt, nu știam ce mi s-a întâmplat, nu știam cine este lângă mine.

Cu stupoare mi-am dat seama că era mama, persoana care m-a părăsit când aveam 16 ani și care m-a dat afară din casă la 18.

În fine, crezusem că s-a schimbat și că totul va fi bine.

La sfârșitul lunii Ianuarie m-a sunat colegul de apartament să mă întrebe dacă mă voi întoarce acasă și am decis să îi transfer bani pentru chirie. În acel moment, la spital fiind, mama a scos din poșetă două formulare de la MoneyGram (transfer bani) dintre care unul era necompletat și unul completat cu numele concubinului ei care se afla în țară într-un sat de pe lângă Alexandria, jud. Teleorman.

În momentul acesta eu mi-am dat seama că e ceva neînregulă dar am tăcut și am încercat să aflu mai multe.

Deja de la mijlocul lunii februarie eu nu mai vroiam să vorbesc deloc cu ea, iar spre sfârșitul lunii începuse să vină la spital și să mă certe și să mă acuze de diverse chestii, moment în care am rugat managerul secției de arși al spitalului să vină și să îi spună să plece. Din acel moment el m-a întrebat dacă doresc ca mama să nu mai fie lăsată să intre și mi-au respectat decizia iar ea nu a mai fost lăsată să intre în camera de spital.

Pe 14 Februarie eu trimisesem deja e-mail la ambasadă spunând problemele care le întâmpin și că aș dori să chem un alt însoțitor.

Cei de la ambasadă mi-au spus că însoțitor poate fi doar un membru de familie sau o rudă indiferent de gradul de rudenie. Lucru care nu este adevărat pentru că în H.G.36/2016 se specifică că dacă nu există un membru de familie, poate fi desemnată orice persoană cu simt de responsabilitate.

Țin să menționez că eu nu am avut însoțitor sau pe altcineva lângă mine pentru mai mult de 30 de zile, perioadă în care înca mă aflam în spital și nici măcar nu puteam ieși afară la plimbare.

In fine, după asta am avut o ședință la care au participat: managerul secției de arși, un asistent social din anglia, un delegat de la ambasadă, un translator, mama și eu. În acest moment mama a promis de față cu toată lumea că îmi va transfera £13.000 în momentul în care eu îmi voi deschide un cont bancar, sumă care să acopere necesitățile mele pe perioada recuperării.

Personalul de la spital m-a ajutat mergând cu mine la bancă să pot deschide contul bancar.

Pe data de 05.04 contul mi-a fost deschis iar pe 06.04 am sunat-o pe mama dar nu mi-a răspuns. Abia a doua zi am reușit să iau legătura cu ea și a venit la spital ca să putem merge la bancă. Când am ajuns la bancă, aflu cu stupoare că a decis să îmi transfere doar £5000 spunând că restul mi va transfera la sfârșitul lunii, lucru pe care nu l-am acceptat, așa că am sunat la ambasadă să le spun că mama nu vrea să își respecte promisiunea. Doamna Consul de la ambasada din Londra m-a asigurat că banii vor fi transferați de mama la sfârșitul lunii și într-un final am acceptat.

Apoi am tot încercat să o sun pe mama încă de pe 1 Mai și nu mi-a răspuns nici până acum.

Recent am aflat că a plecat din Anglia în luna Martie și s-a întors la finalul lunii iar apoi a plecat definitiv pe 19 Aprilie.

A folosit banii cumulați în lunile petrecute aici ca să cumpere electrocasnice si un automobil concubinului ei (persoană din cauza căreia am fost dat afara din casă la 18 ani)

De fapt pentru ea, tragedia asta a fost un bilet la loto câștigător, s-a folosit de banii de la guvern pentru alte scopuri decât cele pentru care erau destinați și eu aș vrea să răspundă în fața legii pentru asta.

Conform H.G.36/2016 banii ajungeau la însoțitor pentru a sprijini victima și nu concubinul.

Țin să menționez că mama a părăsit Anglia cu banii cash.

De asemenea cei £5000 reprezentau bani din donații pe care mama i-a primit în timp ce eram eu în comă și după. Ei provenind defapt de la fundația Mereu Aproape 15.000lei (pe această cale țin să îi mulțumesc doamnei Adriana Pava), £450 donații de la comunitatea de români din Newcastle și $1000 bani primiți de la o verișoară din diaspora.

Vreau ca ANPIS împreună cu MAE să ia măsuri în acest caz pentru că ceea ce a făcut mama mea a fost un ABUZ."

Comentează știrea

tu si ma-ta
18 mai 2016
Doua gunoaie

sa va ia dracu pe amandoi

Pagina a fost generata in 0.2501 secunde