Un tâlhar se dădea drept polițist, pe străzile Constanței!

Vineri, 05 Martie 2021, 15:54
279
La data de 04.03.2021, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 zile a inculpatului M.C., în vârstă de 66 ani, fără antecedente penale, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, prev. și ped. de art. 233 - art. 234 alin. 1 lit. a) şi b) din C.Pen., uzurparea de calităţi oficiale, prev. și ped. de art 258 alin. 1 din C.Pen. cu aplic. art. 77 alin.1 lit. a) C.Pen. și furt, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 din C. Pen. cu aplic. art. 77 alin.1 lit. a) C.Pen, toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. Pen.


În concret, în urma probatoriului administrat, în sarcina persoanei anchetate se rețin următoarele: 
- în ziua de 25.06.2019, orele 11:30, în timp ce persoana vătămată H.H.M.  se afla în parcul de lângă Primăria Constanţa, şi-a declinat în mod fraudulos calitatea de poliţist aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a deposedat-o de suma de 200 de lei, iar pentru a-şi asigura scăparea şi pentru păstrarea valorilor însuşite pe nedrept a ameninţat-o cu un cuţit creându-se un prejudiciu în valoare de 200 de lei;
-în ziua de 28.02.2021, orele 17:30, în timp ce se afla pe strada Soveja din mun. Constanța, în apropierea City Park Mall, și fiind însoțit de alte două persoane rămase neidentificate, și-a declinat în mod fraudulos calitatea de polițist aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și a procedat la realizarea unei măsuri polițienești cu caracter administrativ, respectiv controlul corporal al persoanei vătămate T.K., ocazie cu care i-au sustras din portofel suma de 35 de lei, pe care i-au remis-o la scurt timp, creându-se un prejudiciu în valoare de 35 de lei, recuperat în totalitate.
Cercetările vor fi efectuate în continuare de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Constanța, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispusă o soluţie în cauză faţă de inculpatul M.C. 


Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor.




Pagina a fost generata in 0.2224 secunde