Un nou punct de prim ajutor SMURD a fost amplasat la Techirghiol

346
Un nou punct de prim ajutor SMURD a fost amplasat la Techirghiol - punctprimajutor3-1470240606.jpg
Proiectul, inițiat în premieră la începutul sezonului estival, pentru Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, urmărește îmbunătățirea modului în care este acordată asistența medicală de urgență și creșterea siguranței turiștilor care vin pe litoral românesc. În acest sens, ieri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța a operaționalizat un nou punct de prim ajutor. Acesta este amplasat pe plaja din Techirghiol și va fi încadrat în permanență cu doi paramedici SMURD, pregătiți să răspundă urgențelor medicale ce pot apărea în rândul celor prezenți în această stațiune. Punctul de prim-ajutor este dotat cu toate echipamentele necesare pentru acordarea primului ajutor medical calificat: defibrilator semi-automat, materiale sanitare și targă, precum și aer condiționat. În zona acestuia este amplasată și o ambarcațiune cu motor încadrată cu un scafandru, pentru căutarea-salvarea unor eventuale persoane aflate în pericol de înec.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5494 secunde