Un individ care a făcut scandal în restaurantul "Rustic" a fost reținut

150
Un individ care a făcut scandal în restaurantul

Articole de la același autor

Un bărbat a ajuns, în această dimineață, în fața magistraților de la Judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă. Potrivit procurorilor, Elhan Mure este acuzat de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. 


În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1,30, bărbatul se afla în restaurantul "Rustic" din municipiul Constanța, unde a provocat scandal. "A consumat băuturi alcoolice, după care a refuzat să achite nota", ne-au precizat reprezentanții localului.

"Din probele administrate, s-a reținut că în timp ce se afla în incinta restaurantului inculpatul a produs scandal public, adresând injurii și amenințări cu violența proprietarului restaurantului, angajaților și agenților de pază veniți pentru aplanarea conflictului", au adăugat procurorii. 


Reprezentanții restaurantului ne-au mai spus că a fost acționat butonul de panică, iar la fața locului a ajuns un echipaj de la firma Zip Escort, care l-au scos pe individ în afara localului. Aici a ajuns și un echipaj de jandarmi, dar nici la vederea acestora scandalagiul nu s-a liniștit. Din contră, acesta l-a lovit pe unul dintre jandarmi. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 12 Septembrie 2014
Stire din Eveniment : Primar reținut pentru șantaj
Pagina a fost generata in 0.5201 secunde