Un criminal din Botoșani, care în urmă cu doi ani și-a ucis fetița de cinci ani, în fața soției și a soacrei, a cerut să fie condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.
Condamnat la 18 ani și 20 de zile de închisoare după ce și-a recunoscut vina și a fost judecat pe procedură simplificată, care prevede reducerea pedepsei, bărbatul a solicitat Curții de Apel Suceava să îi majoreze pedeapsa, scrie observator.tv
În fața instanței, bărbatul de 36 de ani a solicitat revizuirea dosarului pe motiv că ar avea probe noi, însă când a ajuns în fața judecătorilor a cerut ca pedeapsa să îi fie majorată.
Criminalul din Botoșani a cerut judecătorilor ca pedeapsa de 18 ani să fie schimbată în închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.
Totuși, din cauza faptului că în primă instanță a fost judecat pe procedura simplificată, judecătorii au respectat legea și au menținut pedeapsa de 18 ani și 20 de zile de închisoare.