Un bărbat s-a detonat pe un teren de fotbal din estul Belgiei

186
Un bărbat s-a detonat pe un teren de fotbal din estul Belgiei - agfzad1logu5yzy3otiwn2jinde1ndy0-1533064029.jpg

Articole recomandate

Un bărbat a murit după ce s-a detonat marți pe un teren de fotbal gol, la Verviers, în estul Belgiei, a declarat viceprimarul Hasan Aydin pentru AFP, relatează News.ro.

"Individul, a cărui identitate nu este cunoscută încă, s-a aruncat în aer în mijlocul terenului de fotbal, în jurul orei (locale) 8.30 (9.30, ora României). El era singur pe teren", a declarat Aydin, contactat telefonic.

"Pista sinuciderii pare, pentru moment, privilegiată, pentru că, dacă ar fi vrut să facă victime, s-ar fi detonat în altă parte, la un alt moment", a adăugat alesul municipal.

Explozia nu a făcut alte victime.

După rămășițele bărbatului, afirmă Aydin, "s-ar părea că este vorba despre un european în vârstă de aproximativ 50 de ani". Ar fi vorba despre un fost militar de carieră, a precizat el.

Parchetul federal, care se ocupă de dosarele teroriste în Belgia, a anunțat că nu este însărcinat cu acest caz, ceea ce sugerează că nu este vorba despre o faptă teroristă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8131 secunde