Un băiat de 12 ani a fost înjunghiat pe stradă de alți trei copii
Articole recomandate
Pensionară amendată dintr-un motiv ireal! A vrut să facă ceva frumos, dar a ieșit altceva
26 Aprilie 2024
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI. Trebuie să returneze o parte din averea nejustificată
26 Aprilie 2024
Galerie FOTO / DIICOT, Constanța: Patru bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri
26 Aprilie 2024
O minoră din municipiul Constanța a dispărut
26 Aprilie 2024
Polițiștii au demarat o anchetă după ce vineri seara un copil în vârstă de 12 ani a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iași după ce a fost înjunghiat de alți trei băieți.
"Am fost sesizați prin apel unic de urgență 112 că un minor în vârstă de 12 ani, din Iași, în timp ce se afla pe strada Cicoarei, a fost înjunghiat în picior de trei băieți. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, care efectuează cercetări în vederea întocmirii situației de fapt. Băiatul a fost transportat la Spitalul Sfânta Maria, pentru acordare de îngrijiri medicale", a declarat agentul-șef Diana Iacob, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași.
Potrivit medicilor, starea copilului nu este gravă, el fiind stabilizat.
Sursa: romaniatv.net

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Joi, 02 Mai 2019
Joi, 02 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019
Vineri, 03 Mai 2019