Un angajat al Protecției Copilului, acuzat că a abuzat sexual o fată de 14 ani
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Un angajat al Directiei pentru Protectia Copilului din Bârlad si un antrenor de fitness sunt acuzați că ar fi abuzat sexual o fată de 14 ani, aflată în grija statului. Adolescenta a povestit unui educator prin ce a trecut, iar acesta și-a alertat superiorii. Politia a deschis dosar penal, iar Directia pentru Protectia Copilului Vaslui face o anchetă internă.
"În urma relatărilor făcute de minoră, a fost convocată o ședință de caz, a fost anunțată Poliția, iar angajatul acuzat, terapeut într-un centru de recuperare, este cercetat disciplinar. Până la finalizarea anchetei, suplimentar a fost luată măsura ca salariatul să fie transferat într-un loc în care nu interacționeză cu copiii. Minora a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică", a declarat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
Polițiștii fac cercetări în două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu minor și agresiune sexuală.
"La nivelul instituției s-au deschis două dosare de cercetare penală, în urma unor sesizări primite de la DGASPC. Se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu minor și agresiune sexuală", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020
Vineri, 21 Februarie 2020