€ 4.7627
£ 5.4233
$ 4.2726

Mai multe ştiri online:

Ultima fotografie înainte de tragedie. "Ai plecat nedrept și mult prea devreme, Liviu!"

Ştire online publicată Joi, 16 Mai 2019. Autor: Sorin MIHALACHE
Mesaj emoționant transmis de Corina Martin, al cărui frate, Liviu Bucățică, și-a pierdut viața, ieri, într-un accident aviatic.

„Ultima lui fotografie... cu numai câteva minute înainte...

Am fost binecuvântată să am un frate atât de bun, atât de vesel și de inimos! Nu cred să fie, printre cei ce l-au cunoscut vreodată, oameni pe care să nu-i fi bucurat și pe care să nu-i fi făcut să zâmbească, vreodată, măcar. De aceea și avea atât de mulți prieteni. Pentru mine și pentru copiii mei, rămăsese scut și suport. Pentru mama, trei sferturi din suflet. Acum e gol. Ai plecat nedrept și mult prea devreme, Liviu! Și, la fel ca și cu Tata... nu am apucat să îți spun, niciodată, că te iubesc. Acesta e păcatul meu. Tu, însă, vreau să știi, acolo Sus, pe unde plutești în zbor acum, ca am fost mândră și norocoasă și binecuvântată să te am pe tine ca fratele meu. De ieri, acest cuvânt păstrează un gol imens în sufletul meu. Dar încă te aud râzând... și tot mă mai aștept să ne suni de pe undeva și să ne spui că iar ne-ai păcălit, cu râsul tău molipsitor...

Drum bun printre îngeri, fratele meu!”, a scris Corina Martin pe facebook.

XXX

Omul de afaceri constănțean Liviu Emil Bucățică, fratele fostei șefe a Turismului, Corinei Martin, și-a pierdut viața, ieri, într-un accident aviatic petrecut pe raza localității Nehoiu, județul Buzău.

Pilotul avionului de mici dimensiuni prăbușit este un cunoscut om de afaceri din Sibiu. Mihai Covaciu este un dezvoltator imobiliar care a investit masiv în construcția de apartamente în Brașov, Râșnov și Cluj.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8306 secunde