Turistă mușcată de un câine maidanez, în stațiunea Mamaia

143
1
Turistă mușcată de un câine maidanez, în stațiunea Mamaia - 15decembrieturistamuscatacaini-1387106630.jpg

Articole de la același autor

O tânără de 23 de ani, turistă, a ajuns la spital, aseară, după ce a fost mușcată de un câine, în apropierea Satului de Vacanță. Potrivit cadrelor medicale de la Serviciul de Ambulanță Constanța, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit în jurul orei 18,40. Ajunși la fața locului, medicii au găsit-o pe tânără speriată și cu o rană la nivelul coapsei, spunând că a fost înconjurată de patru - cinci câini maidanezi. "Rana nu era gravă, i s-a acordat primul ajutor și a fost transportată la Spitalul Județean Constanța", ne-au precizat cadrele medicale. 

În apărarea tinerei au sărit taximetriști care staționau în zonă. Potrivit oamenilor legii, până în prezent nu a fost depusă nicio plângere la Biroul de Poliție din stațiunea Mamaia. 

Comentează știrea

EUTANASIATI CAINII
14 ianuarie 2016
www.maidanezii.blogspot.ro

Fiecare sa omoare 2-3 maidanezi cu ce poate si nu mai stati ca niste dobitoci ca va omoara maidanezi pe toti .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.497 secunde